Dovada plății (bonul) nu este necesară.
IKEA a anunțat marți că le recomandă tuturor clienților care au achiziționat masa extensibilă Glivarp albă mată să înceteze utilizarea produsului rechemat și să îl returneze în magazin, pentru a primi înapoi suma integrală plătită pentru produs.
IKEA a primit sesizări din partea clienților cu privire la piesa de extensie a mesei Glivarp, care s-a desprins de pe șine și a căzut.
”Pentru IKEA, siguranţa produselor este foarte importantă. Toate produsele noastre sunt testate și respectă standardele relevante și legislația națională și internațională. În ciuda acestui fapt, am primit o serie de sesizări legate de piesa de extensie a mesei Glivarp, care se poate desprinde de pe șine și poate cădea”, a anunțat compania.
IKEA le recomandă tuturor clienților care au achiziționat masa extensibilă să returneze produsul în magazinul IKEA pentru a primi înapoi suma integrală.
„Există riscul ca piesa de extensie a mesei să se desprindă de pe șine, ceea ce poate duce la prăbușirea acesteia”, precizează Cindy Andersen, Business Manager Kitchen and Dining la IKEA of Sweden.
INGKA Group este lider mondial în retailul de mobilier și decorațiuni. Magazinele IKEA oferă aproximativ 10.000 de produse de mobilier și soluții accesibile pentru acasă. INGKA Group deține și operează 423 de magazine în 52 de țări.
Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010, a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din INGKA Group.