În Iași există 65 de chioșcuri în cele mai bune locuri cu vad din spațiul public pentru care nu se plătește chirie și care se atribuie în circuit închis, între prieteni, fără licitație, scrie publicața ReporterIS.
Patronul Amo Press Retail extrage sume mari de bani din firma aflată în insolvență, chiar de sub nasul unui lichidator. Nu a mai plătit de trei ani chiriile la Primărie pentru cele 65 de chioșcuri, dar Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu l-au scos de pe lista publică a datornicilor, Manuel Onofrei fiind prietenul lor de încredere, scrie publicația menționată.
Amo Press Retail datorează la bugetul local 550.000 de lei, dar Chirica nu-i reziliază contractele, deși are hotărâre definitivă. Ziarul lui Onofrei face cultul personalității lui Chirica.
Ultima oară când Primăria a dat publicității informațiile, Amo Press Retail (APR), firma lui Manuel Onofrei, cu 65 de chioșcuri amplasate în oraș, avea datorii de peste 450.000 de lei la bugetul local, însemnând chirii neachitate și penalități. Aceasta se întâmpla în decembrie 2017. Apoi, în ianuarie 2018, Amo Press și-a cerut insolvența, iar din luna următoare șefii Primăriei au scos firma de pe lista datornicilor.
Publicația descrie Amo Press Retail ca fiind o firmă întreținută de Primărie, din banii ieșenilor. În tot anul 2018 nu a mai achitat aproape nimic în contul chiriilor, suma e ținută la secret de primarul Chirica, surse din interiorul firmei vorbind de maxim 4.000 de euro achitați în total, în zece luni.