Un altfel de job, în care cărţile se dau pe faţă zilnic

În România, câţiva dintre jucătorii de poker au câştigat până acum peste un peste un milion de euro. Privesc această pasiune ca pe o slujbă, căreia îi alocă opt ore zilnic, fără absenţe. «Din când în când îmi face plăcere să joc poker», spunea însuşi Barack Obama în septembrie. Dacă pentru actualul preşedinte al SUA pokerul este un hobby, pentru câteva zeci de milioane de oameni el este un mijloc de existenţă. „Câteodată, mi-e efectiv groază s

În România, câţiva dintre jucătorii de poker au câştigat până acum peste un peste un milion de euro. Privesc această pasiune ca pe o slujbă, căreia îi alocă opt ore zilnic, fără absenţe.

«Din când în când îmi face plăcere să joc poker», spunea însuşi Barack Obama în septembrie. Dacă pentru actualul preşedinte al SUA pokerul este un hobby, pentru câteva zeci de milioane de oameni el este un mijloc de existenţă. „Câteodată, mi-e efectiv groază să mă ridic din pat, am impresia că uneori nu mai suport jocul“, spune unul dintre cei mai buni jucători autohtoni, Alain Medeşan (foto, în alb), din postura de angajat cu normă întreagă, unul care joacă „8-10 ore pe zi, cinci zile pe săptămână“. În vârstă de 32 de ani, s-a implicat serios în poker abia în urmă cu trei ani. Locuise, timp de peste 15 ani, în Germania. „Îmi deschisesem un bar cu profil sportiv şi acolo am început să joc, aşa cum văzusem la televizor. Iniţial, pierdeam constant, aşa că m-am documentat serios şi, cum eram bun la matematică, am reuşit să învăţ.“ A luat atunci drumul cazinourilor şi a început să aibă câştiguri constante din poker.

Miza zilnică, între o sută şi o mie de euro

„În 2006 am hotărât să mă dedic doar acestei activităţi. Am închis barul, şi cu toţi banii m-am băgat în poker. Atunci m-am întors în ţară, convins fiind că sunt cel mai bun jucător din România. Apoi, când am ajuns la WSOP (cel mai mare eveniment din domeniu), am remarcat pe propria-mi piele că nu eram singurul român care ştia jocul.“

Nu s-a înşelat. În prima săptămână a lunii iunie a avut loc la Bucureşti unul dintre cele mai mari turnee de poker organizate până acum în ţară. Ieşit pe poziţia a 7-a, lui Alain Medeşan  i-au revenit doar 1.800 de euro. Câştigător al premiului mare, de 10.000 de euro, a fost, de data aceasta, Dan Murariu. Zis Agentu, jucătorul şi-a adjudecat, numai în ultimele două luni, premii de 50.000 de euro. Alţi români care au dat lovitura anul acesta sunt Ovidiu Balaj  (300.000 de dolari, la turneul european de la San Remo) sau Ştefan Prodan (168.000 de dolari la un turneu online). „Sunt mulţi jucători buni aici, dar nu au bani să iasă din ţară şi să se afirme“, spune Robert Akop, managerul Poker Club, locul care a găzduit competiţia. Venit în România în urmă cu şase luni, odată cu lansarea localului, Robert Akop spune că interesul românilor pentru poker este evident: „avem zilnic 100-150 de oameni, dintre care circa 15% sunt clienţi noi. Majoritatea sunt tineri, au cam 30 de ani. E normal, pentru că nu este vorba de un joc cu tradiţie pe plan local, iar cei care vin sunt cei care au început să joace întâi pe internet“.

Cu ochii în cărţi

Cacealma cu criza

În 2007, piaţa globală de poker online ajunsese la trei miliarde de dolari, dublu faţă de valoarea din 2004. Potrivit consultanţilor din domeniu, piaţa va creşte anual cu 15%-16% până în 2012.

Acelaşi joc, stiluri diferite

Între pokerul clasic şi cel online există deosebiri clare: în primul rând, în cazul celui din urmă, jucătorii nu stau faţă în faţă, ceea ce nu le permite să-şi citească adversarii după mimică şi reacţii, aşa cum se întâmplă în pokerul live. Se ghidează, astfel, după alte indicii: felul în care pariază adversarul sau timpul de reacţie. O altă diferenţă o constituie viteza de joc: în online, se joacă circa 90 de mâini pe oră, în timp ce în pokerul live media este de trei ori mai mică (din cauza timpului pierdut cu amestecatul şi împărţitul cărţilor).
 
663.000 de dolari a câştigat până acum Toni Judeţ, cel mai bine cotat jucător de poker autohton, doar din turneele live oficiale, potrivit unei statistici a site-ului Poker Magazin.