Un şofer francez a fost condamnat joi la un an de închisoare cu executare pentru că condus cu 310 km/oră în Deux-Sevres (vestul Franţei). Faptele sale au putut fi dovedite graţie unui filmuleţ pe care l-a postat chiar el pe Internet.
Nu a mai fost nevoie de radare: automobilistul a oferit chiar el dovada că a încălcat legea. În vârstă de 31 de ani, bărbatul, care nu avea permis de conducere, s-a filmat în timp ce conducea maşina cu 310 km/h pe un drum din Deux-Sevres, apoi a postat înregistarea pe Internet.
El a fost condamnat joi la un an de închisoare pentru că a pus în pericol viaţa altora. Această pedeapsă a fost însoţită de solicitarea de către procurorul general Pierre Martello de confiscare a autovehiculului, un puternic Audi RS4 pe care bărbatul l-a cumpărat în 2006.
"În film, se vede clar cum depăşeşte şapte vehicule în intersecţii şi fără permis de conducere", a declarat magistratul, estimând că astfel bărbatul din Niort, în prezent şomer, a periclitat siguranţa altora
Vitezomani de România
Un şofer din ţara noastră a reuşit aceeaşi ispravă şi cu acelaşi tip de maşină pe autostrada A3, Turda-Gilău.
Şoferul autoturismului Audi RS4 de 460 CP a fost filmat de pasagerul din dreapta în timp ce gonea cu viteza record. Aceasta se întrecea cu un alt şofer, aflat la bordul unui BMW M5 de 550 CP. În filmare se poate vedea cum şoferul automobilului Audi a ajuns la viteza de 310 km/h, un record în România, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere.
<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/a1Pj1SLBfVc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/fkqjrjCitAM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>