Destinul unui tânăr din Şcheii Braşovului s-a împlinit pe malul Dunării, la Galaţi, la mijlocul secolului al XIX-lea. Vasile Frigator s-a născut în suburbia Scheiu din Braşov, în anul 1813.

Până la 12 ani, Vasile Frigator a învăţat de la parohul bisericii să citească, să scrie şi să socotească. În anul 1825, a fost trimis de părinţi la un negustor din Galaţi, cunoscut de o rudă a familiei. Încredinţat unui baci care cobora cu oile de la munte, Vasile ajunge la Galaţi, unde se prezentă, în sarică şi opinci, la poarta casei lui Hagi Teodor Braşoveanu. Avea cu el o scrisoare întocmită de unchiul său. Din epistolă, negustorul a aflat că tânărul ştia să scrie, să socotească şi „să cetească“, lucru pentru care l-a oprit băiat de prăvălie. (Astfel de scrisori erau foarte importante pentru destinul unui tânăr. Până târziu, în perioada interbelică, recomandarea scrisă a unui profesor de şcoală sătească către directorul unui liceu de oraş însemna pentru posesor o cale sigură pentru obţinerea unei burse din partea liceului respectiv).

Vasile Frigator a muncit mulţi ani la prăvălia lui Teodor Braşoveanu. Din simbria câştigată în mai bine de zece ani, a făcut o călătorie la Ierusalim, de unde s-a întors la Galaţi, cu titlul de Hagiu. În acest moment, se decide să înceapă propria-i afacere, în negoţul cu peşte sărat.

A strâns un mic capital  din acest negoţ în câţiva ani, după care a cumpărat un depozit de piei tăbăcite şi lână. Negustorii din Braşov îi ofereau mărfuri de braşovenie, vândute apoi negustorilor detailişti din Galaţi. Aşa a ajuns să aibă propria-i prăvălie pe strada Braşovăniei, începând cu anul 1846.

S-a căsătorit în 1855 cu Maria, o fată de o rară frumuseţe din Săcele, ţinutul Braşovului, fiica lui Petre Manole, un ţăran înstărit. La prăvălia sa, Vasile Frigator a pregătit câteva generaţii de negustori, avându-i întâi ca băieţi de prăvălie. Tot timpul vieţii, a ajutat biserica şi şcoala din satul natal, iar de două ori pe an, de Paşte şi Crăciun, trimitea parohului bisericii o sumă de bani, ca să fie împărţită la săraci. Şi-a condus afacerea între anii 1846 şi 1882, cu o cifră a afacerilor de 500 000 de lei aur, o sumă mare pentru a doua parte a secolului al XIX-lea. În 1882, a lăsat prăvălia fiului său Vasile, asociat cu doi foşti ciraci ai tatălui, deveniţi şi ei între timp negustori: Ştefan Dobreanu şi I.Coltofeanu.