Un artist celebru a ajuns pe mâna poliției! Este suspect de viol
Artistul canadian Kris Wu, de origine chineză, a fost arestat de poliție în urma unor acuzații din mediul online. Acesta este acuzat că a păcălit mai multe tinere, de mai multe ori, pentru ca acestea să întrețină relații sexuale cu el.
BBC informează că poliția din Beijing a declarat că ancheta este centrată pe acuzaţiile online făcute la adresa cântăreţului în vârstă de 30 de ani.
Ce spun victimele
Sursa anterior citată arată că prima învinuire a apărut la începutul lunii iulie. Atunci, Du Meizhu, în vârstă de 19 ani, a precizat pe o rețea de socializare că acesta a fost agresată de artist în urmă cu doi ani, după ce a fost forțată să consume alcool.
Aceasta a mai spus că a intrat în contact cu încă 7 femei pe care artistul le-a sedus, subliniind că acesta le promitea locuri de muncă și alte oportunități. Du Meizhu spune că unele dintre victimele acestuia erau minore.
După dezvăluirile făcute de aceasta, alte 24 de femei au făcut astfel de declaraţii ulterior.
Artistul a negat acuzațiile
Wu, care este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti în China, a negat acuzaţiile de agresiune.
Legea chineză prevede că persoanele cu vârste mai mici de 18 ani sunt minore, însă vârsta pentru consimţirea actului sexual este de 14 ani.
Cântăreţul a scris pe reţelele de socializare că nu a fost vreodată vorba despre sex cu admiratoare minore la petrecerile la care a participat, iar avocatul lui a declarat că o dă în judecată pe Du Meizhu pentru defăimare.
Wu a devenit cunoscut ca membru al grupului k-pop EXO, pe care l-a părăsit în 2014, pentru o carieră solo. El este cântăreţ, actor, model şi jurat la o emisiune de talente.
Sursa foto: Dreamstime