În timpul unui control tehnic din urmă cu două săptămâni, cabina unui ascensor de la Turnul Eiffel a căzut în gol circa cincisprezece metri fără ca sistemul de siguranţă să se declanşeze, scrie vineri site-ul leparisien.fr.
Cabina era goală, însă incidentul produs la ascensorul nordic al Turnului Eiffel la 20 martie nu este mai puţin grav. În timpul unei serii de teste, cabina a căzut aproximativ cincisprezece metri în urma unei probleme la cabluri, iar sistemul de oprire de urgenţă nu s-a declanşat, ceea ce a făcut ca aparatul să ajungă la fundul puţului.
Pagubele suferite de cabina de lift au fost minore, însă incidentul a fost considerat "serios" de conducere, care a dispus efectuarea a două expertize pentru a identifica originea defecţiunii. Până acum, niciun accident de acest fel nu a mai avut loc la vreunul dintre cele trei ascensoare ale turnului din capitala franceză.
Testul s-a desfăşurat în cadrul unei serii de controale tehnice lansate la începutul anului. După o curăţare a motorului şi alte mici reparaţii, au fost realizate teste de vid cu ascensorul automatic construit în anii 1960. În timpul unui astfel de test a avut loc defecţiunea. Cabina a alunecat pe unul dintre cablurile cu care este legată din cauza unei probleme de lubricare. Atunci ar fi trebuit să intre în acţiune sistemul de oprire de urgenţă. Acesta nu a funcţionat însă, iar cabina a căzut în gol, cu o viteză redusă, provocând o degradare a peretelui interior şi a unui geam.
Sursa: Agerpres