NASA a informat că un asteroid foarte mare va trece sâmbătă la o distanţă mică faţă de Pământ. Fenomenul va putea fi urmărit prin binocluri, telescoape mici și live online în întreaga lume.
La 68 de mii de km distanță faţă de Pământ
Asteroidul 2023 DZ, descoperit recent, va trece la doar 68 de mii de km distanță faţă de Pământ, printre orbita planetei noastre și cea a Lunii.
Specialiștii în astronomie spun că asteroidul are un diametru cuprins între 40 şi 90 de metri și este “suficient de mare încât să distrugă un oraş”.
Pe lângă asta, au mai precizat că se întâmplă foarte rar ca un asteroid de dimensiuni atât de mari să treacă la o distanță atât de mică de Pământ, dar că acesta nu reprezintă o amenințare.
“Nu sunt șanse ca acest ”distrugător de orașe” să lovească Pământul, dar apropierea sa oferă o mare oportunitate pentru observații”, a declarat Richard Moissl, șeful departamentului de apărare planetară al Agenției Spațiale Europene, potrivit BBC.
Se prevede că în viitor asteroizii „ucigași de planete” vor lovi Pământul, în medie, o dată la 600.000 până la 700.000 de ani.
Cele mai recente analize ale lui James Garvin, cercetător șef al Centrului Goddard Space Flight Centre al NASA, arată că impactul rocilor spațiale, cu diametrul de peste 800 de metri, ar putea fi de trei ori mai frecvent decât se estima anterior. Un obiect de o asemenea dimensiune, pe lângă faptul că ar provoca distrugeri masive, ar arunca în spațiu o masă uriașă din atmosfera planetei.
O explozie care poate provoca sfârșitul lumii
O explozie de această dimensiune ar arunca o parte considerabilă a atmosferei Pământului în spațiu. Deși acest lucru nu este la fel de dramatic precum furtuna de foc la nivel mondial care a marcat sfârșitul dinozaurilor, este mai mult decât suficient pentru a aduce sfârșitul lumii, așa cum o cunoaștem în prezent.
Cercetătorul James Garvin, spune că am subestimat dimensiunile craterelor formate în urma impactului unui asteroid de Pământ și că asteroizii masivi lovesc, de fapt, planeta noastră mult mai des decât se credea anterior.
Asteroidul 2023 DZ s-ar putea întoarce spre orbita pământului în 2026, dar oamenii de știință au exclus că ar putea reprezenta o amenințare pentru planetă.