Un Aston Martin DBS ruginit, acelaşi model care a apărut în filmele cu James Bond, s-a vândut cu mai mult de 60.000 de euro la o licitaţie care a avut loc în centrul Londrei.
Maşina, de culoare Dubonnet Rosso, construită în 1972, a stat într-un hambar timp de mai mult de 30 de ani şi a fost ultima de acest fel care a ieşit de pe linia de producţie.
Modelul fabricat între anii 1967 şi 1972 a apărut în filmul din 1969, “On Her Majesty’s Secret Service” (“În slujba Majestăţii Sale”, n.tr.) în care actorul australian George Lazenby a interpretat rolul agentului 007.
O purtătoare de cuvânt a Casei de licitaţii unde a fost vândută maşina a declarat că nu poate oferi niciun detaliu despre cumpărător, adăugând că vehiculul a suscitat “un foarte mare interes”. Maşina clasică a fost iniţial cumpărată de un entuziast Aston Martin, în 1975, de la un dealer din oraşul britanic Thames Ditton, comitatul Surrey.RADOR