"Atacul s-a încheiat, toţi atacatorii au fost ucişi; au fost salvate 126 de persoane, între care 41 de străini", a detaliat el, indicând un bilanţ provizoriu de "şase morţi – cinci afgani şi un străin", naţionalitatea celui din urmă nefiind pe moment cunoscută.
Conform Agerpres, responsabilul afgan a precizat că "operaţiuni de curăţare se desfăşoară în continuare la etajul şase" al acestui hotel de lux pentru dezamorsarea muniţiilor rămase.
Potrivit unei surse din domeniul securităţii, ultimul membru al comandoului se retrase "într-o camera mare cu ostatici, afgani şi străini", ameninţând că-i va ucide. Dar a fost doborât înainte de a-şi materializa ameninţarea.
"L-am auzit strigând către ostatici că-i va ucide pe toţi dacă nu poate să scăpe", a precizat sursa menţionată, ilustrând teroarea care a dominat toată noaptea în Hotel Intercontinental din Kabul.
Comandoul a intrat în hotel sâmbătă la puţin după ora locală 21:00 (17:30 GMT), declanşând o explozie înainte de a deschide focul la întâmplare.
"Patru atacatori se află în interiorul clădirii, ei trag în clienţi", a declarat pentru AFP un oficial al Direcţiei Naţionale de de Securitate (NDS), serviciile de informaţii afgane.
În cursul nopţii, trupele speciale sprijinite de forţe NATO au preluat treptat controlul asupra etajelor. "Dar am progresat lent pentru a evita victime civile", a explicat purtătorul de cuvânt adjunct al Ministerului de Interne afgan, Nasrat Rahimi.
Departamentul de Stat al SUA a cerut să fie semnalată posibila prezenţă a unor cetăţeni americani în hotel.
Numărul persoanelor aflate în hotel în timpul atacului este necunoscut deocamdată, precum şi numărul străinilor şi naţionalitatea acestora.
Hotelul Intercontinental din Kabul – care nu aparţine lanţului internaţional cu acelaşi nume – găzduieşte frecvent nunţi, conferinţe şi întâlniri politice. Deschis în septembrie 1969, acest hotel a mai fost ţinta unui atac al talibanilor în iunie 2011, soldat cu 21 de morţi.