Un atac cibernetic împotriva unei centrale nucleare este posibil

Preluarea controlului asupra unei centrale nucleare de către o mişcare jihadistă ar putea deveni realitate 'înainte de cinci ani', a admis coordonatorul Uniunii Europene pentru combaterea terorismului, Gilles de Kerchove, în timp ce securitatea siturilor nucleare belgiene este în centrul atenţiei după atacurile teroriste de marţi, relatează AFP.

'Nu aş fi surprins ca, înainte de cinci ani, să existe încercări de a utiliza Internetul pentru atentate', inclusiv prin preluarea controlului 'centrului de gestionare a unei centrale nucleare, a unui centru de control aerian sau al căilor ferate', a estimat el, într-un interviu pentru cotidianul La Libre Belgique.

'La un moment dat, va fi un tip' în cadrul grupării jihadiste Statul Islamic 'cu doctorat în tehnologie şi informaţie care va fi capabil să intre în sistem', a estimat el.

Miniaturizarea explozibililor, dar de asemenea cunoştinţe avansate ale combatanţilor Statului Islamic în biotehnologie constituie ameninţări reale pentru viitor, a avertizat responsabilul european, în opinia căruia ne-am putea trezi la un moment dat cu situaţia când un virus este dezvoltat 'în bucătăria mamei'.

Cu toatea acestea, Kerchove a estimat că Departamentul belgian al Apărării este 'destul de bun' în materie de securitate cibernetică.

'Ei (belgienii) nu au, desigur, capacităţile de reacţie ale francezilor, englezilor sau americanilor, dar în caz de atac cred că Departamentul Apărării este destul de bun', a mai spus el, precizând totuşi că nu ştie dacă 'guvernul belgian' este 'capabil să anticipeze şi să rezolve atacuri majore'.

Mass-media belgiene şi internaţionale au relatat vineri că o celulă teroristă bruxelleză responsabilă de atentatele de marţi ar fi avut în intenţie un atac cu o armă de război pe străzile Bruxellesului, de tipul atacurilor de la 13 noiembrie de la Paris, şi fabricarea unei 'bombe murdare' radioactive. Aceste concluzii rezultă după ce s-a aflat că cei doi fraţi El Bakraoui, atentatori sinucigaşi, au efectuat o supraveghere video asupra unui 'expert nuclear' belgian.

În urma atacurilor de la Bruxelles de marţi, soldate cu 31 de morţi, securitatea a fost consolidată la cele două centrale nucleare belgiene.Suspiciunea a sporit după ce un agent de securitate de la o centrală nucleară a fost ucis joi seara în regiunea Charleroi, în sudul Belgiei, iar legitimaţia sa de acces la centrală a dispărut, potrivit publicaţiei La Dernicre heure. AFP nu a reuşit să obţină o confirmare oficială a acestei informaţii.AGERPRES