"Avionul american opera în spaţiul aerian internaţional şi nu a făcut nimic pentru a provoca acest comportament din partea ruşilor", a declarat pentru CNN locotenent-colonelul Michelle Baldanza, purtătoare de cuvânt a Ministerului Apărării din SUA.
Acţiunile Su-30 au fost considerate "periculoase", întrucât aparatul de luptă rusesc a trecut prin faţa avionului american la distanţă foarte mică de la dreapta la stânga, forţând P-8 să intre în siajul avionului rusesc, acţiune care a făcut ca aparatul american să sufere "o înclinare de 15 grade şi turbulenţe violente", a explicat Baldanza.
Purtătoarea de cuvânt a Pentagonului a adăugat că avionul rusesc s-a aflat la aproximativ 50 de picioare (aproximativ 15 metri) de aparatul american, care avea transponderul deschis.
Un responsabil din marina americană a indicat pentru CNN că interceptarea a durat aproape 24 de minute.
În iulie, un avion de vânătoare Su-27 a interceptat un aparat american de supraveghere deasupra Mării Baltice. Pentagonul a declarat că avionul SUA se află în spaţiul internaţional, iar Su-27 a trecut pe lângă el la o distanţă de numai 30 de metri şi a efectuat o interceptare "periculoasă" în mare viteză.
Moscova nu a făcut deocamdată niciun comentariu cu privire la acest nou incident aviatic, relatează RIA Novosti.
Forţele aeriene ruse interceptează şi escortează cu regularitate avioane NATO. Ministerul Apărării rus publică rapoarte săptămânale cu statistici privind prezenţa avioanelor străine detectate la frontiera de stat a Federaţiei Ruse, notează agenţia de presă rusă.