Dan Chiriac, un avocat român, a chemat în judecată Ministerul Sănătății, cu scopul de a obliga ministerul „să comunice, în mod asumat, clar și complet”, răspunsul la 4 întrebări legate de situația actuală a sistemului de sănătate din România. Inițial, avocatul s-a adresat printr-o scrisoare publica președintelui României, premierului atunci în funcție, dar și premierilor din intervalul de referință 2005 – 2012. Scrisoarea lui relatează următoarele:

Scrisoarea avocatului

„Către: Excelența Sa dl. Klaus Werner Iohannis, Președinte al României;

Excelența Sa dl. Ludovic Orban, Prim-ministru al României;

Excelența Sa dl. Traian Băsescu, fost Președinte al României;

Excelența Sa dl. Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, fost Prim-ministru al  României;

Excelența Sa dl. Emil Boc, fost Prim-ministru al României;

Excelența Sa dl. Răzvan Mihai Ungureanu, fost Prim-ministru al României.

Stimați domni

În temeiul art. 51 din Constituția României (dreptul de petiționare) și Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public,

Având în vedere contextul pandemic și condițiile actuale ale sistemului medical din România,

Vă înaintez prezenta

Scrisoare deschisă

Prin care vă solicit să răspundeți în mod public la următoarele întrebări:

1. Câte spitale și câte secții de spitale s-au desființat în România în perioada anilor 2005 – 2012?

2. Câte paturi de spital au fost desființate în această perioadă?

3. Câți medici au părăsit sistemul medical ca urmare a desființării de spitale și de secții de spitale? Și câți dintre aceștia au părăsit România?

4. Câți asistenți medicali și alt personal auxiliar au părăsit sistemul medical ca urmare a desființării de spitale și de secții de spitale? Și câți dintre aceștia au părăsit România?

În așteptarea răspunsului public la aceste solicitări, vă rog să primiți întreaga considerație.

Al dvs.

Dan Chiriac

Cetățean al României”

Răspunsul primit din partea Ministerului Sănătății

Cei care nu mai erau în funcții, nu au răspuns la întrebări, iar președintele și premierul, l-au anunțat electronic că petiția sa a fost retrimisă la Ministerul Sănătății. Astfel, a primit următorul răspuns de la minister:

„Către,

Domnul Dan Chiriac

Având în vedere petiția dumneavoastră transmisă Ministerului Sănătăţii, vă comunicăm următoarele:

– Număr spitale în anul 2005 – 384

– Număr spitale în anul 2012 – 327

– Număr paturi în anul 2005 – 132.381

– Număr paturi în anul 2012 – 117.054

Datele menționate mai sus sunt în conformitate cu informațiile furnizate de către Centrul Nașional de Statistică și Informatică în Sănătate Publică din cadrul Institutului Nașional de Sănătate Publisă și se referă la spitalele din rețeaua Ministerului Sănătății, Administrației Publice Locale și Academia Română.”

A chemat în judecată Ministerul Sănătății

Fiindcă nu a primit informațiile pe care le ceruse de la nicio autoritate în măsură să i le dea, avocatul Dan Chiriac a formulat o cerere de chemare în judecată la Tribunalul București, prin care solicită magistraților să oblige Ministerului Sănătății să comunice „în mod asumat, clar și complet, următoarele :

1. Câte spitale și câte secții de spitale s-au desființat în România în perioada anilor
2005 – 2012?
2. Câte paturi de spital au fost desființate în această perioadă?
3. Câți medici au părăsit sistemul medical ca urmare a desființării de spitale și de secții
de spitale? Și câți dintre aceștia au părăsit România?
4. Câți asistenți medicali și alt personal auxiliar au părăsit sistemul medical ca urmare
a desființării de spitale și de secții de spitale? Și câți dintre aceștia au părăsit România?” , se arată în cererea de chemare în judecată.