Un balon speculativ „made in China”

După creşteri şi de 500% acţiunile de pe Bursa de la Shenzen au ajuns să se tranzacţioneze la valori de echivalente cu câştigurile actuale ale corporaţiilor pentru 67 de ani. Numărul de jucători pe această piaţă a crescut în numai două luni cu echivalentul populaţiei României.

A eclipsat pieţele de la Shanghai şi Hong Kong, ele însele după avansuri consistente. Bursa de la Shenzen, care pe platforma sa are cu precădere acţiuni tehnologice, îşi continuă urcuşul chiar şi după ce în anul 2014 indicele prioncipal al acesteia a sărit cu 166%. Nu mai puţin de103 titluri sunt pe raliuri de cel puţin 500%, iar unele companii se tranzacţionează la niveluri echivalente cu de 375 ori veniturile anuale, transmite Bloomerg. Sunt creşteri care se traduc printr-o explozie cu 3,5 miliarde dolari a capitalizărilor bursiere într-o piaţă chineză unde în numai nouă săptămâni au intrat peste 20 de milioane de investitori de retail. Chiar pe medie, indicele principal al pieţei de la Shenzen se tranzacţionează la un indicator P/E de 67,2, mai mult decât triplu decât cel al Bursei de la New York.

Avertisment din Hong Kong

Înseamnă aceasta că este iminentă o cădere? Nu numai istoria spune asta, dar şi deznodământul recent al unor asemenea raliuri pe piaţa de la Hong Kong. Acţiunile companiilor Hanergy Thin Film Power Group Ltd. şi Goldin Financial Holdings Ltd. s-au prăbuşit cu mai bine de 45% în numai câteva zile după ce în ultimele douăsprezece luni au fost protagonistele unor creşteri comparabile cu cele de la Shenzen. Deocamdată din cele 1.721 de simboluri care se tranzacţionează pe această platformă numai patru consemnează un declin de la începutul anului. “Hanergy şi Goldin sunt un bun prilej de amintire pentru investitorii din China”, spune Ronald Wan, şef executiv la Partners Capital International Ltd. din Hong Kong. „Există similaritate cu multe dintre acţiunile de la Shenzen care au urcat mai degrabă pe baza speculaţiilor decât pe cea a datelor fundamentale”, adaugă acesta.

Cine s-a suit la ceruri cu balonul bursier

Cel mai bun performer este Beijing Baofeng Technology Co., companie specializată în dezvoltarea platformelor de difuzare a filmelor online, şi ale cărei acţiuni au avansat cu 3.822% de la oferta publică primară de acum două luni. Fondatorul Feng Xin a devenit astfel miliardar. O firmă cu profil similar, Wanda Cinema Line Co., listată abia în ianuarie a.c. a devenit o companie cu valoare de piaţă de 22,1 miliarde dolari după un avans de 1.047% al cotaţiilor. Un fabricant de componente auto, Zhejiang Longsheng Auto Parts Co., a câştigat, de asemenea, 1.600% la nivelul capitalizării bursiere în numai un an de tranzacţionare în condiţiile în care investitorii au fost dispuşi să plătească de 600 de ori profiturile.