BCR nu a semnalat vreo alertă în ceea ce priveşte nivelul creditării, banca înregistrând sub 1% rată de default la creditele imobiliare, indicatori foarte mici în ceea ce priveşte creditarea populaţiei, a declarat, Dana Demetrian, vicepreşedintele BCR
“Toate băncile au o strategie de risc în care definim foarte clar indicatorul apetit de risc al băncii. În nici un caz nu am ajuns la un semnal de alertă. Suntem sub 1% rata de default la creditele imobiliare, indicatori foarte mici în ceea ce priveşte creditarea populaţiei. Din perspectiva BCR nu am semnalat alerte.
Pe creditele de consum, producţia nouă este asimilată clienţilor cu salarii la BCR. Asta nu înseamnă că nu acordăm credite şi clienţilor eligibili care nu au o relaţie cu BCR”, a declarat, sâmbătă, 23 septembrie, Dana Demetrian, vicepreşedinte al BCR. De asemenea, potrivit acesteia, creditele în euro nu ar mai trebui încurajate vreodată.
Reamitim că, recent, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a declarat pentru MEDIAFAX, că nivelul creditării a ajuns la un prag de semnal şi, atunci când va ajunge la un prag de alertă, BNR va impune măsuri de limitare a creditării. “Însă, acum nu suntem la pragul de alertă. Doar am depăşit un prag de semnal”, a precizat Suciu.