Inflația nu dă semne de oprire! Va crește peste așteptări în următorii 10 ani
Mihai Purcărea, CEO al BRD Asset Management, a explicat la evenimentul ZF Piaţa de capital 2022 că oamenii nu mai au economii şi încep să tragă din resurse şi asta se simte în puterea de cumpărare.
„Oamenii nu mai au economii şi încep să tragă din resurse şi asta se simte în puterea de cumpărare. Din punctul meu de vedere, vom trăi cu inflaţie în următorii 10 ani mai mare decât ne aşteptăm în mod normal. Inflaţia are un cuvânt puternic de spus. Fiind bani mai puţini pe piaţă, automat există o canibalizare a investiţiilor, dar ea este normală oricând. Până la urmă, trebuie să scazi consumul, cantitatea de bani din economie. Lucrul acesta s-a întâmplat peste tot în lume, inclusiv în România”, a explicat bancherul.
Reprezentantul societăţii de administrare a activelor consideră că unul dintre trendurile care vor marca următorii ani constă în investiţiile în industria apărării, aspect rămas nediscutat de aproape 20 de ani în cercurile largi ale participanţilor la piaţă.
„Este clar că firmele care au legătură cu această industrie sunt acum pe un val care nu va ţine şase luni, va ţine poate 10-15 ani şi cred că aici putem găsi companii care au sens din punct de vedere investiţional”, a completat specialistul.
Care sunt estimările Comisiei de Prognoză
În altă ordine de idei, Comisia Națională de Prognoză se așteaptă ca în decembrie inflația să rămână peste 15%. În prognoza din vară autoritățile încă mai sperau că aceasta va coborî sub 13%. Și estimările privind evoluția inflației anul viitor au fost revizuite în sus.
În ceea ce privește creșterea economică, Comisia de Prognoză vede un avans al PIB-ului de 4,6% în acest an, dar se așteaptă la o încetinire a activității economice în prima jumătate a anului viitor. Pe baza acestor date Ministerul de Finanțe va desena cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, dar și bugetul pe anul viitor.
De asemenea, pentru anul viitor se anticipează o încetinire a creșterii economice la 2,8% cu 0,9 puncte procentuale mai puțin decât așteptările făcute în prognoza de vară. Revizuirea are în vedere continuarea efectelor negative produse de războiul dintre Rusia și Ucraina, cât și reducerea consumului privat, principalul factor de creștere economică din România.