Un bărbat din Buzău a primit 440 de amenzi din cauza lipsei rovinietei, timp de 7 ani, pentru că autoturismul nu a fost scos din curte. Omul a ignorat sancțiunile până a aflat că va fi executat silit, atunci a cerut explicații.
Un teanc de amenzi – atât i-a rămas lui Ion Dedu, un localnic din Gura Teghii, județul Buzău, de la fosta lui Dacie 1300. Timp de 7 ani a primit, prin poştă, peste 440 de amenzi pentru neplata rovinietei. Bărbatul susţine că maşina, cu numărul BZ 05 TRI, nu a fost, însă, clintită din loc de mai bine de un deceniu.
„N-am mai circulat că lucram la pădure cu băiatul și el și-a luat alta și o foloseam de piese schimbam de la una la alta”, afirmă Ion Dedu, păgubit.
„Uneori veneau și câte 8, 10 amenzi într-o zi, într-o zi, da”, afirmă Ileana Dedu, soția păgubitului.
„Furia” roşie, abandonată în curte, i-a adus omului chiar și o amendă pentru viteză, în Germania.
„Obligația primăriei a fost să-l înștiințeze pe cel sancționat, că are amenzi. El ne-a explicat că nu este vinovat, l-am și crezut, dar nu aveam soluții, l-am sfătuit să se ducă la instanță”, spune Gheorghe Băcneanu, primarul comunei Gura Teghii.
Bărbatul a înţeles că nu e de glumă abia când a fost sunat de un recuperator de debite. Atunci a angajat un avocat care a scos la iveală eroarea: o altă mașină cu numărul de înmatriculare TRL. Ultimă literă, ştersă fiind, părea, de fapt, un I.
„La plăcuța de înmatriculare din față, s-a obervat la baza literei L, o ștersătură. Din punctul nostru de vedere, vinovați de producerea acestei neplăceri ar fi operatorii din cadrul CNAIR. Se putea observa cu ușurință marca și numărul”, spune Andrei Petirceanu, avocat.
„Era diferență, de la Logan la Dacie, trebuiau să vadă și ei”, afirmă Ion Dedu, păgubit.
În replică, reprezentanții CNAIR spun că aparatele care verifică rovinietele „citesc” strict numerele de înmatriculare ale maşinilor.
„Camerele noastre sunt reglate să pozeze doar numărul mașinii. Conform protecției datelor personale, nici n-am putea să fotografiem mașina totală pentru că au existat situații în care ni s-a reproșat că pozăm în mașină”, spune Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.
Dacă eroarea nu ar fi fost descoperită, bărbatul ar fi avut acum de achitat amenzi de peste 25 de mii de lei. Pentru că astfel de situaţii să nu se repete pe viitor, autoturismul a fost radiat, scrie digi24.ro.