Un britanic a reuşit să descopere la prima utilizare „serioasă” a unui detector de metale o comoară datând din anul 300 îCh., în valoare de peste un milion de lire sterline.

 

David Booth a cheltuit 240 de lire sterline pe un detector de metale pe care îl folosea prin bucătărie pentru a găsi cuţitele şi furculiţele căzute pe jos şi s-a gândit să îşi pună la treabă investiţia, în aer liber.

 

Booth a găsit cercei, brăţări şi coliere, toate din aur care erau îngropate la doar 12 centimetri adâncime, în localitatea Stirling, din Scoţia. Comoara a fost descoperită în mai puţin de o oră. Potrivit legislaţiei britanice, cei care găsesc artefacte valoroase pe teritoriul ţării sunt obligaţi să le predea autorităţilor, care le includ în patrimoniul naţional, iar cetăţenii le pot găsi în muzee. Toate artefactele aparţin Coroanei. Cei care găsesc comori nu pot fi proprietarii lor, la fel cum nici cei pe al căror teren au fost găsite obiectele nu pot avea pretenţii materiale. Cu toate acestea, statul îi acordă celui care a găsit comoară o sumă echivalentă cu valoarea de piaţă a acelor obiecte.

 

Booth susţine că din banii pe care îi va primi va continua să îşi plătească ratele la Fordul Focus pe care şi l-a cumpărat recent.

 

SURSA: The Sun