Compania românească Blue Point este una dintre puţinele care a reuşit să se dezvolte în perioada de criză şi într-un domeniu dominat de multinaţionale.
Blue Point este o companie românească de servicii call-center complete. Începuturile companiei se regăsesc în 2007, când Violeta Roșu, managing Partner Blue Point, a decis să renunţe la slujba pe care o avea la un operator telecom şi a înfiinţat propria firmă. „În loc să schimb o corporaţie cu o alta, m-am gândit că cel mai bun lucru ar fi să pornesc o afacere pe cont propriu. Prietenii mei, care sunt şi actualii mei asociaţi, deţineau deja o companie şi aveam, astfel, un model de anteprenoriat după care să mă ghidez. Aşa ne-am gândit să construim un business în care eu să vin cu experienţa operaţională şi ei cu experienţa de antreprenori. Astfel s-a născut, de fapt, Blue Point“, explică Violeta Roşu.
Blue Point a avut iniţial cinci angajaţi, iar investiţia s-a ridicat la 40.000 de euro, la care s-au adăugat încă pe atât pentru susţinerea operaţională a activităţii. „Ne-am recuperat investiţia după trei ani şi am decis să reinvestim profitul pentru a creşte calitatea serviciilor oferite“, precizează Roşu.
Cea mai mare creştere din punct de vedere procentual a avut loc în 2008, când s-a înregistrat o mărire a cifrei de afaceri cu 150% în comparaţie cu 2007. În anul 2012, s-a înregistrat o dublare a cifrei de afaceri comparativ cu anul 2011, iar în 2013 compania a înregistrat un profit, în creștere cu 34% faţă de 2012.
Într-un domeniu unde angajaţii buni sunt vânaţi, iar majoritatea renunţă în primele 3-6 luni de la angajare, Blue Point se poate lauda cu oameni care sunt în companie încă de la început.
„Angajaţii noştri sunt multumiţi de cum se întâmplă lucrurile în companie şi povestesc prietenilor, cunoştinţelor. Pentru echipa de management, este o prioritate felul în care se simt oamenii. De aceea, în fiecare an avem bugete special alocate pentru numeroase activităţi interne: team buildinguri, petreceri, activităţi spontane, sporturi, workshopuri, traininguri s.a. Cred că e important să le dai oamenilor şansa de a creşte alături de tine, de a înţelege că sunt parte din evoluţia proiectului din care fac parte şi că fiecare acţiune a lor se reflectă în rezultatele şi performanţa companiei. Avem norocul de a avea alături de noi oameni foarte buni, unii dintre ei au rămas alături de noi aproape de la începuturile Blue Point“, spune Roşu.
Companii precum Heineken, Hochland, Synevo, Țiriac Auto, Vodafone şi Xerox au ales serviciile Blue Point, iar Violeta Roşu consideră că şi aici echipa face diferenţa. „Oamenii alături de care lucrăm sunt foarte bine pregătiţi în ceea ce fac şi orientaţi către performanţă, iar acest lucru se vede în rezultatele fiecărei luni şi fiecărui proiect. Un alt avantaj este şi filosofia noastră de a face business: pentru fiecare client, ne dorim să fim un centru de profit şi nu unul de cost. Credem că un call center trebuie să şi vândă, fie că este vorba despre telesales, fie că este vorba despre vânzare pe inbound“, explică Roşu.
Planuri de viitor
Anul 2014 a adus pentru companie o creștere a cifrei de afaceri de 30%,față ede 2013, la 7,6 milioane de lei şi o creștere cu 25% a numărului de angajați. La final de an, numărul de posturi operaționale a depășit 200, compania angajând, atât în poziții part-time, cât și full-time. Cea mai profitabilă verticală de lucru pentru Blue Point a fost reprezentată, anul trecut, de serviciile de outbound, în mod special de cele de telesales. Printre industriile din care au provenit cele mai
multe solicitări pentru serviciile de call center se numără: comunicațiile, sectorul auto și cel financiar. Compania vizează o cifră de afaceri în
valoare de aproximativ 9 milioane de lei în 2015.
„Am ales să construim un business cu capital 100% românesc, într-o industrie dominată de investiţii străine. Este un proiect care, până acum, a reuşit să fie competitiv şi să crească de la an la an. Am încheiat 2014 cu o creştere de 30%, faţă de anul anterior şi plănuim o creştere asemănătoare pentru anul în curs. De asemenea, avem planuri de a intra pe pieţele internaţionale şi de a dezvolta proiecte şi în alte limbi străine“, a concluzionat Violeta Roşu. _