Un ceas din aur care i-a aparţinut regelui egiptean Farouk va fi licitat în această săptămână în Dubai de casa Christie’s, scrie Reuters.
Valoare estimată a ceasului este între 400.000 şi 800.000 de dolari, scrie News.ro.
„La acea vreme, îşi permiteau să deţină acest ceas numai membri ai elitei, nobilimii şi cei mai importanţi clienţi ai Patek Philippe”, a spus Remy Julia, reprezentant al casei de licitaţii Christie’s din Dubai.
„ În acele vremuri era un lux chiar şi să deţii un ceas. Regele Farouk avea un ceas din aur, de la cel mai bun producător, complicat, cu funcţie de calendar perpetuu şi cronograf”, a adăugat Remy Julia pentru Reuters.
Realizat în anul 1944 şi gravat cu o veche siglă regală egipteană, ceasul Patek Philippe 1518 cu funcţia de calendar perpetuu şi cronograf ar fi unul din totalul de 281 de astfel de modele care au fost făcute de prestigiosul producător de ceasuri elveţian.
Regele Farouk, ultimul monarh al Egiptului, înainte ca monarhia să fie abolită de o revoluţie din anul 1952, era un colecţionar de ceasuri rare – un hobby pe care l-a moştenit de la tatăl său, regele Fuad. El a deţinut modele de ceasuri lansate de producătorii Patek Philippe şi Vacheron Constantin şi mai colecţiona automobile şi monede.
Seria 1518 a fost prima lansată pe piaţa producătorilor de ceasuri care a combinat funcţia de calendar perpetuu cu cronograful.