Potrivit BBC, Ronnie Wood, chitarist al trupei The Rolling Stones, a trecut prin momente cumplite. Mai exact, acesta a dezvăluit că a fost diagnosticat cu cancer în timpul carantinei de anul trecut şi că medicii i-au spus recent că este vindecat.
De menționat este faptul că, artistul, în vârstă de 73 de ani a avut un carcinom care se dezvoltă de regulă la nivelul plămânilor. Asta, după ce a reuşit să se vindece de un cancer pulmonar descoperit în 2017.
Anunțul a fost făcut chiar de el, în cadrul unui interviu oferit pentru The Sun. Acesta a declart că a avut două tipuri de cancer, însă ”puteri superioare” s-au asigurat că va fi bine.
„Am avut cancer în două feluri până acum”. El a atribuit unei „puteri superioare” rezultatul bun. Ronnie Wood a mai precizat că este optimist, puternic, însă altcinva mai mare știe ce se va întâmpla cu el.
„Tot ce pot face este să am o atitudine optimistă, să fiu puternic şi să lupt cu el, iar restul este la latitudinea puterii superioare. Am scos-o la capăt cu «totul în regulă»”, a spus el.
Cine este Ronnie Wood
Ronald David Wood s-a născut pe 1 iunie 1947, în Hillingdon (Middlesex). Chitarist şi compozitor, şi-a început cariera muzicală ca membru al trupei The Birds, în 1964.
Totodată, Wood este membrul fondator al The Faces şi Jeff Beck Group. El s-a alăturat oficial The Rolling Stones la jumătatea anilor 1970, fiind cunoscut pentru faptul că a făcut abuz de alcool şi narcotice mulţi ani.
În acest context, el declara că lecţiile învăţate în timpul numeroaselor internări la dezintoxicare l-au pregătit să lupte cu boala. Pe lângă pasiunea pentru muzică, Wood este și pictor, iar arta și familia l-au ajutat să fie mai puternic în fața bolii.
În prezent, artistul este căsătorit cu Sally Humphries, cu care are două gemene în vârstă de 4 ani.
De menționat este faptul că, după diagnosticul din 2017, Wood a urmat tratament şi a fost supus unei operaţii în care i-a fost extirpartă o parte dintr-un plămân. În 2018, medicii au spus că este vindecat.
Acum, după ce a primit din nou o veste bună din partea medicilor, Ronnie Wood a spus că simte că a primit o a doua şansă şi se concentrează la revenirea pe scenă alături de The Rolling Stones.