Profesorul de economie Mircea Coșea le recomandă românilor să fie atenți la modul în care își cheltuiesc banii, în contextul în care prețurile vor înregistra o creștere semnificativă în următoarea perioadă.

„Avem motive să fim îngrijorați pentru că, în mod sigur, vor urma scumpiri mai mari decât cele pe care le așteptăm acum. Ceea ce statistica ne arată nouă ca fiind durată a inflației e bazată pe o anumită metodologie. Eu cred că această metodologie nu mai răspunde de-a-ntregul realității, că, în viața de zi cu zi, prețurile au o altă tendință, sunt mult mai înalte și asistăm la o inflație care, după părerea mea, acum e superioară celei pe care o cunoaștem din cifre”, a spus profesorul.

Totodată, el a explicat și modul în care inflația a crescut atât de mult în ultima perioadă. Potrivit acestuia, criza cauzată de pandemia de coronavirus a generat această situație. Au crescut costurile de producție, dar și creșterea materiei prime, lucruri care au însumat un val de inflație ce va lovi România în curând.

„Se întâmplă asta pentru că urmarea directă a crizei coronavirusului a fost inflația generalizată la nivel global. E o creștere a costurilor de producție ca urmare a creșterii prețurilor materiei prime, a transportului, tot ce înseamnă efecte perverse ale ale războiului comercial dintre SUA și China. Toate astea s-au însumat într-un val de inflație care va veni în România foarte curând, chiar a și început să apară”, a adăugat Mircea Coșea.

Prețurile vor crește în toată lumea

Nu doar România va fi afectată de creșterea inflației, ci întreg globul. Profesorul de economie susține că agricultura nu mai face față cererii, iar prognozele meteo nu au fost de mare ajutor, acest lucru având o influență mare asupra prețurilor în următorea perioadă.

„Îngrijorător e, însă, altceva. Îngrijorătoare e ultima statistică pe care a publicat-o FAO, care arată că, pentru prima dată în ultimii 45 de ani, pe parcursul a 10 luni prețurile la alimente au crescut constant în toată lumea. La elementele vegetale, pe carne și lactate. E un fenomen care ar trebui să ne îngrijoreze.

Agricultura din întreaga lume nu mai face față cererii. S-au întâmplat lucruri grave din punct de vedere meteo, terenurile s-au micșorat, prețurile la achiziție sunt mici și nu dau posibilitatea achizițiilor, deci ne așteptăm la pierderi de randament în agricultură și în acest an”, a mai afirmat Coșea, pentru B1 TV.

Totodată, Mircea Coșea a mai subliniat faptul că aceste influențe negative din exterior se vor amplifica în România pe fondul unor probleme care trenează de ani și nu au fost rezolvate.

Profesorul susține că piața liberă nu funcționează cum trebune. El menționează că România exportă materie primă și importă produsul finit, însă nu există o clarificare a liberalizării prețului la energia electrică.

Coșea a amintit și de creșterea impozitelor și totodată și de prevederile PNRR, conform cărora vor trebui introduse noi impozite legate de ecologie și vor trebui eliminate anumite facilități fiscale, precum cele din IT și construcții.

În acest context, profesorul le recomandă tuturor românilor să fie mult mai precauți și să se pregătească pentru perioada care va urma.

„Ar trebui să existe o foarte mare precauție din partea populației în legătură cu ce va urma. Banii trebuie să fie bine chibzuiți”, a mai declarat profesorul de economie Mircea Coșea.