Un celebru economist îl desființează pe Călin Georgescu: „Un program hipsteresc de un globalism înfiorător, e copy-paste”

Călin Georgescu

SURSA FOTO: Facebook, Călin Georgescu

Călin Georgescu a surprins scena politică din România prin accederea sa spectaculoasă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Susținătorii săi îl aclamă pentru viziunea sa suveranistă și mesajele transmise. Totuși, profesorul universitar de economie Bogdan Glăvan a lansat mai multe critici.

Călin Georgescu a câștigat poziția de favorit în primul tur al alegerilor prezidențiale. Candidatul independent a fost aclamat de mulți mulțumită poziției suveraniste și ideilor prezentate. Totuși, profesorul universitar de economie Bogdan Glăvan l-a luat în vizor și a lansat mai multe acuzații.

Bogdan Glăvan a lansat mai multe acuzații la adresa lui Călin Georgescu

Bogdan Glăvan susținut, într-o postare realizată pe Facebook, că programul lui Georgescu ar fi plagiat. Mai mult, el îl acuză pe candidatul independent că ar promova un așa-zis „globalism înfiorător”.

Bogdan Glăvan a spus apoi că victoria acestuia a avut efecte economice negative imediate: bursele au deschis pe minus, riscul de țară a crescut, iar costurile de finanțare externă pentru România s-au majorat.

Măsurile propuse de candidatul independent

Printre măsurile propuse de Georgescu se numără:

  • Reindustrializarea pe baza tehnologiilor nepoluante și a economiei suveranist-distributiste.
  • Reorganizarea școlilor de meserii și reinstaurarea cultului muncii.
  • Impozitarea cu 2% a cifrei de afaceri pentru companiile cu venituri de peste un milion de euro.
  • Crearea de piețe de desfacere și centre de colectare pentru producătorii autohtoni.

De asemenea, programul propune măsuri inspirate de economia circulară, cum ar fi reducerea consumului de apă și energie, purificarea apei și renunțarea la pesticide.

Alte teme principale în campania sa sunt „reîntoarcerea la rădăcini” și „icoanele vii ale neamului românesc”.

SURSA FOTO: Captură ecran Facebook/Călin Georgescu

Postarea realizată de Bogdan Glăvan

Postarea realizată de Bogdan Glăvan este următoarea:

„Programul lui Georgescu este un program hipsteresc – știu, șoc și groază, nu vă vine a crede, e de STÂNGA, nu de dreapta, dar nu e vina mea că vi s-a spus invers ci vina presei stângiste.
Cică să ne ocupăm de agricultură. Să o facem în cooperative mici, eco-bio. Și neapărat să protejăm albinele – îndrăznește să crezi că așa scrie în programul de guvernare.
Am menționat că vrea impozit minim pe cifra de afaceri?! Hm, unde am mai auzit noi asta? La AUR. Și la PSD! Evident că așchia nu sare departe de trunchi.

Programul „Hrană, Apă, Energie” este, scuzați expresia, de un globalism înfiorător. Mai exact este copy-paste (la naiba, alt plagiator) după „Food-Water-Energy Nexus”, care a fost dezvoltat pe la Forumul Economic Mondial și despre care vorbește însăși Comisia Europeană – adică puterea colonială care ne exploatează, în viziunea lui Georgescu.

Cine votează un asemenea clovn politic? Un individ care a fost mult timp consilier de miniștri, din timpul lui Ion Iliescu, care a fost șef la Externe , adică cu omul sistemului? Vă spun eu cine: toți cei care habar nu au cine este Georgescu și despre ce bate câmpii, dar le place cum arată, le place cum sună.

Bravo, sunteți buni. Ca urmare a deciziei voastre neinformate, astăzi bursa a scăzut, adică tocmai v-ați tăiat pensia viitoare și tocmai mi-ați tăiat și mie pensia și celor care au învățat ceva carte în țara asta și nu sunt securiști. Fiindcă banii noștri de pensie sunt investiți la bursă. Riscul de țară al României a crescut, deci dobânda a crescut, iar titlurile de stat au scăzut. Deci altă pierdere. Perfect, dați-i înainte cu votatul în starea de ignoranță economică, luați-vă după un clovn. „Succesurile” nu vor întărzia să apară”, susține profesorul.

Postările acestuia cu privire la candidatul independent au atras reacții de ambele părți.