Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar Bancari (AAFBR) spune că este imposibil ca România să atingă nivelul de creștere economică previzionat de Guvern, adică 5,5%.
“ Niciun economist nu poate să justifice creșterea economică anunțată. Nu ai cum să obții anul acesta o creștere economică mai mare decât anul trecut, în condițiile în care toți indicatorii s-au deteriorat. Mai puține investiții, mai puțină forță de muncă, costuri mai mari pentru firme”, a declarant Guda la o conferință organizată de Asociația Română a Băncilor (ARB).
Acesta a amintit că, din cauza creșterilor salariale dictate din pix, firmele private din România au mult de suferit. România are o pondere a salariului minim în salariul mediu de circa 47%, dublă față de 2014 și cea mai mare din Europa.
Economistul a mai arătat și că România are o ponderea a insolvențelor de patru ori mai mare decât media zonei din care facem parte, adică peste 4%, dar și că avem cel mai mic număr de firme pe cap de locuitor, din România.