Este vorba despre Kylian Mbappe, atacantul echipei Paris Saint-Germain. Sportivul a fost testat pozitiv la Covid-19 şi nu va juca pentru naţionala de fotbal a Franţei, campioana mondială, în meciul de marţi cu Croaţia, care va avea loc la Saint-Denis, în Liga Naţiunilor. Anunțul a fost făcut de echipa Franţei, informează AFP, citată de agerpres.
Mbappe, care a participat totuşi la antrenamentul de luni seara, înainte de a afla rezultatul testului efectuat luni dimineaţa, este al şaptelea jucător de la PSG testat pozitiv, ceilalţi fiind brazilienii Neymar, Marquinhos, argentinienii Angel Di Maria, Leandro Paredes, Mauro Icardi şi costaricanul Keylor Navas.
”El a fost scos din lot după primirea rezultatelor, la finalul antrenamentului, iar apoi a ajuns la locuinţa sa în timpul serii. Ca şi restul delegaţiei, Kylian Mbappe a fost supus unui test la reunirea lotului, iar rezultatul a fost negativ, la fel ca şi cel de miercuri, efectuat la cererea UEFA, înaintea meciului Suedia – Franţa”, de sâmbătă, meci în care a marcat unicul gol.
Dezastru înainte de meci
Având în vedere ultimele informații, Mbappe va lipsi în mod cert de la meciul de debut al campioanei PSG în Ligue 1, joi, la Lens, ca şi coechipierii săi testaţi pozitiv. De asemenea, atacantul este incert pentru ”Classique”-ul campionatului, cu Olympique Marseille, programat duminică – potrivit protocolului medical al ligii franceze, fiecare jucător pozitiv trebuie izolat timp de opt zile.
Echipa Franţei, victorioasă sâmbătă în Suedia, în primul său meci după o pauză de zece luni, este afectată serios de pandemie, Mbappe fiind al patrulea fotbalist care declară forfait după un test pozitiv.
Chiar înaintea anunţării listei de 23 de jucători convocaţi pentru meciurile din Liga Naţiunilor, Paul Pogba a renunţat, apoi Houssem Aouar (Lyon), câteva zile mai târziu, iar portarul Steve Mandanda a fost nevoit să părăsească şi el cantonamentul vineri dimineaţa, după două teste pozitive.
”Les Bleus” se află de lunea trecută într-o bulă sanitară, cu teste PCR efectuate şi fără contact cu exteriorul, în afara centrului de antrenamente de la Clairefontaine, hotelul din Stockholm sau Stade de France, unde s-au antrenat luni şi unde vor juca împotriva Croaţiei marţi seara.
În ceea ce privește meciul Franţa – Croaţia, acesta urmează să fie arbitrat de o brigadă din România, cu Ovidiu Haţegan la centru.