Un celebru milionar a cumpărat o mare bancă din România. Îi schimbă numele. BNR şi-a dat acordul

BNR

SURSA FOTO: Dreamstime

Un cunoscut milionar din România, patronul unui şi mai cunoscut lanţ de magazine, a achiziţionat Porsche Bank. Banca Naţională a aprobat deja tranzacţia.

Dan Ostahie obține aprobarea BNR pentru achiziția Porsche Bank România

Banca Naţională a României (BNR) a dat aprobarea pentru achiziționarea integrală a Porsche Bank România SA, în mod direct de către Dan Ostahie (90,10%) și societatea Real Estate SRL (9,89%), inclusiv a unei participații de 100% din capitalul social și din drepturile de vot.

Conform înțelegerii între Porsche Bank AG și Dan Ostahie, vânzătorul se angajează să transfere dreptul de proprietate asupra acțiunilor băncii, iar cumpărătorul preia activitatea în baza bilanțului la data tranzacției.

Altex România

Tranzacția nu include transferul mărcii „Porsche Bank” sau dreptul de utilizare al acesteia, noua denumire comercială a băncii urmând să fie „Credex Bank”.

Finalizarea tranzacției este planificată până la sfârșitul lunii iulie 2024, cu menținerea operaționalității băncii și după preluarea de către noul acționar, conform surselor oficiale.

În vara anului 2022, Consiliul Concurenței a avizat tranzacția, concluzionând că aceasta nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața din România.

Dan Ostahie este cunoscut pentru controlul Grupului Altex, care activează în retail, servicii IT, import, producție și distribuție de produse electro-IT&C, service, servicii financiare nebancare, transport, automotive și imobiliare.

Analiza Consiliului Concurenței a confirmat că tranzacția este compatibilă cu un mediu concurențial normal în România.

Dan Ostahie deține o avere de 1,8 miliarde de lei

Dan Ostahie, în vârstă de 56 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din România, cu o avere estimată la 1,8 miliarde de lei, fiind clasat pe locul 15 în topul Forbes.

El deține participații directe la 20 de firme, printre care se numără Altex Logistic & Distribution, cu afaceri de 76,2 milioane de lei și un profit net de 760.000 lei în ultimul an, înregistrând o creștere de 47%.

Auto Moldova SA, o altă firmă deținută de antreprenorul originar din Piatra Neamț, a înregistrat afaceri de 29,6 milioane de lei, cu o creștere de 2% față de anul precedent, și un profit net de 713.000 de lei.

În 2015, Dan Ostahie a fondat Axsys Business Technologies, care furnizează servicii de software pentru retail și distribuție, raportând afaceri de 29,8 milioane de lei în ultimul an, în creștere cu 49% față de anul anterior, însă înregistrând pierderi de 192.000 de lei.

Dan Ostahie, acționarul majoritar al Despec International, distribuitor pe piața produselor IT, a raportat o cifră de afaceri de 546,5 milioane de lei și un profit de 11,4 milioane de lei în ultimul an. Deținând o participație de 88% la Despec International, Ostahie a înregistrat o scădere a afacerilor cu 18% față de anul 2021, iar profitul a înregistrat o scădere de 76%.

În anul 1992, Dan Ostahie a intrat în lumea afacerilor deschizând primul magazin Altex în Piatra Neamț. În următorii ani, Altex s-a extins rapid la nivel național, devenind unul dintre cele mai de succes modele de business din România.