Doliu imens în lumea oligarhilor. Un oligarh de origine ucraineană a fost găsit mort la domiciliul său în circumstanțe inexplicabile, a anunțat poliția din Marea Britanie. Vestea vine în contextul în care atenția se concentrează asupra oligarhilor din Marea Britanie despre care se crede că ar fi membri ai cercului intim al lui Vladimir Putin.
Este doliu mare după ce oligarhul ucrainean, Mikhail Watford, a fost găsit mort în conacul său din Marea Britanie. Decesul său sa este învăluită în mister. Mikhail Watford era în vârstă de 66 de ani. El a făcut avere în domeniul petrolului și gazelor Uniunii Sovietice.
După ce a fost găsit fără suflare în locuința sa din Marea Britanie, autoritățile britanice au pornit o anchetă. Ele resping totuși ipoteza unei morți suspecte. Polițiștii tratează moartea lui Mikhail Watford ca fiind inexplicabilă. Dar au precizat că nu a fost considerat suspectă, susține The Guardian.
Vestea vine în contextul în care atenția se concentrează asupra oligarhilor din Marea Britanie despre care se crede că ar fi membri ai cercului intim al lui Vladimir Putin, după invazia Rusiei în Ucraina. Sursa citată a amintit că decesul acestuia vine pe fondul tentativei de asasinare pe teritoriul britanic a fostului agent dublu rus Serghei Skripal și a fiicei sale, pe care Kremlinul este acuzat că a ordonat-o, precum și altor atacuri atribuite autorităților ruse.
Ce crede poliția despre moartea oligarhului ucrainean
Cu toate acestea, nu există nicio sugestie că Watford a fost ținta unor sancțiuni susținute de Marea Britanie din cauza apropierii de Putin sau a unei operațiuni rusești. Poliția din Surrey a declarat că trupul său a fost găsit luni la o adresă din apropiere de Virginia Water, între Slough și Woking, la vest de Londra.
„Am fost chemați luni, 28 februarie, în jurul prânzului, în urma unor informații privind descoperirea cadavrului unui bărbat la o adresă din Portnall Drive, Wentworth”, a declarat un purtător de cuvânt.
„A fost chemată o ambulanță, dar bărbatul, care avea în jur de 60 de ani, a fost din păcate declarat mort la fața locului. Rudele sale apropiate sunt conștiente și sunt sprijinite de ofițeri special instruiți. O anchetă privind circumstanțele decesului este în curs de desfășurare, dar nu se crede că există circumstanțe suspecte în acest moment.”
Cine era Watford și cum a făcut avere
Mikhail Tolstosheya s-a născut în Ucraina în 1955, în perioada sovietică a Ucrainei, dar și-a schimbat numele în momentul în care a decis să se mute în Londra. Mikhail Watford era căsătorit și avea trei copii: Michael, fiul său din prima căsătorie, fiica lui și a lui Jane, Michelle, și cel mai tânăr copil al lor, Alexander.
Inițial s-a stabilit la Londra, unde a locuit cu soția sa estoniană, Jane, înainte de a se muta în Surrey. Oligarhul a apreciat în trecut că copilăria sa, petrecută într-un „apartament mare cu patru dormitoare, cu o baie și o mașină”, a fost foarte confortabilă în Ucraina din epoca sovietică.
„În ceea ce privește luxul, [era] echivalentul călătoriei cu avionul acum”, a declarat el în 2015.
Despre mama acestuia, care ar locui într-un apartament vecin vilei sale, s-a spus că era acasă când i-a fost găsit cadavrul.
Sursa foto: Linkedin