Stări de confuzie, amețeală, pierderi de memorie, dureri de cap și oboseala sunt doar câteva dintre efectele adverse pe care oamenii le resimt după ce s-au vindecat de Sars-Cov-2. În cabinetele medicilor de familie apar astfel de persoane, chiar dacă au depășit mai mult de o lună de zile de la tratarea bolii.

De aproape un an şi jumătate, un prezentator tv din România se confruntă cu sindromul post-covid. Este vorba despre cântărețul și moderatorul tv Andrei Ștefănescu.

„Oboseala! Oboseala a fost din prima! Mi-am dat seama urcând către mama mea. Nu avem lift acolo unde locuiește. Urcam pe scări și mi-am dat seama pe la etajul 2 că obosesc foarte tare. Efectiv trebuia să mă opresc! Chestia asta cu oboseala mi-a dat la temelie pentru că mi-am dat seama că este fix de la COVID. Acolo n-am avut niciun dubiu!”, a povestit Andrei Ștefănescu.

Sindromul post-covid afectează vederea

Pe lângă lipsa de energie, prezentatorul tv s-a confruntat pentru prima oară cu probleme cu vederea.

„Vederea în ceață! Eu am văzut foarte bine până m-am îmbolnăvit de COVID. Acea vedere nisipoasă, acea ceață, eu care eram aici cu telefonul, vedeam tot timpul, brusc am inceput să îndepărtez telefonul. Și am probleme și la citit ți am probleme și la prompter”, a mărturisit Andrei Ștefănescu.

Efectele adverse pot varia de la probleme ale sistemului cardio-vascular la demență

Potrivit cadrelor medicale, sindromul post-covid afectează o proporție semnificativă de cetățeni, indiferent de vârsta lor sau de complicațiile din timpul îmbolnăvirii. Acest fenomen este cunoscut și sub numele de „covid de lungă durată”, efectele adverse variază de la om la om.

Specialiștii medicali au observat că un sfert dintre cei care se vindecă de Covid-19 prezintă cel puţin un simptom pe termen lung. Acest efect apare în primele trei, șase luni după infectarea cu Sars-Cov-2.

Au fost examinați aproximativ 300.000 de convalescenți Covid-19, iar cele mai frecvente sechele ale bolii sunt oboseala, confuzia, durerile de cap și dificultățile respiratorii. Totodată, există şi oameni cu probleme ale sistemului cardio-vascular sau cu modificări ale ritmului cardiac. Au fost identificați și pacienți cu probleme ale sistemului nervos periferic, care acuză amorțeli, furnicături și slăbiciune musculară.

Efectele adverse se pot întinde și la nivelul sănătății mintale, astfel apar tuburările de dispoziție, precum depresia, anxietatea sau demența.