Sooner or later there will be a ~M 7.5 #earthquake in this region (South-Central Turkey, Jordan, Syria, Lebanon). #deprem pic.twitter.com/6CcSnjJmCV
— Frank Hoogerbeets (@hogrbe) February 3, 2023
Frank Hoogerbeets este cercetătorul care a ”prezis” marele cutremur din Turcia cu 3 zile înainte de producerea sa. Dovadă în acest sens este un mesaj distribuit pe Twitter, unde bărbatul a scris despre seism înainte ca acesta să aibă loc.
Bărbatul se numește Frank Hoogerbeets și, potrivit India Today, este cercetător la Solar System Geomatry Survey (SSGEOS), care studiază activitatea seismică.
„Mai devreme sau mai târziu va avea loc un #seism de ~M 7,5 #cutremur în această regiune (sudul și centrul Turciei, Iordania, Siria, Liban)”, a scris Hoogerbeets pe Twitter vineri, 3 februarie 2023.
Cum a încercat Frank Hoogerbeets să explice acest mesaj?
Ulterior, după ce mesajul de pe rețeaua de socializare s-a viralizat, fiind vizualizat de peste 29 de milioane de ori în ziua producerii cutremurului (6 februarie), Frank Hoogerbeets a transmis un nou mesaj, în care a încercat să explice cum a ajuns să ”prezică” seismul din Turcia.
”Inima mea este alături de toți cei afectați de cutremurul major din centrul Turciei. Așa cum am afirmat mai devreme, mai devreme sau mai târziu acest lucru se va întâmpla în această regiune, la fel ca în anii 115 și 526.
Aceste cutremure sunt întotdeauna precedate de o geometrie planetară critică, așa cum am avut pe 4-5 februarie”, a scris cercetătorul.
Twitter avertizează că seismele nu pot fi anticipate
Cutremurul din Turcia s-a resimțit până în Groenlanda, la peste 5.500 de kilometri distanță. Această postare este însoțită de un mesaj al companiei Twitter, care avertizează utilizatorii că, în prezent, cutremurele nu pot fi prezise.
”Nu există nicio bază științifică pentru predicțiile privind cutremurele.
Există întotdeauna o șansă să se producă un cutremur în locurile cu falii active, dar testele au arătat că previziunile specifice nu au rezultate mai bune decât cele aleatorii. Afirmațiile privind corelația cu alinierea planetelor au fost infirmate”, a transmis Twitter.