Italienii de la Lamborghini au prezentat ieri conceptul Terzo Millennio (Mileniul Trei) la conferința EmTech din Statele Unite. Conceptul este rezultatul primelor 12 luni dintr-un parteneriat între cunoscutul producător de automobile supersport și Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT). Cu un design tipic Lamborghini, dar care a evoluat către un vehicul futurist al cărui parbriz se întinde de la capota superioară până la pedalierul de sub bord, modelul are întreaga caroserie atât de scundă și „mulată” încât pare o extensie a șoselei.

Dincolo de aspectul răvășitor, conceptul Terzo Millennio ascunde o mulțime de idei imposibil de detectat din exterior. Asta, poate, tocmai pentru că sunt încă doar „intenții” care se pot materializa într-un viitor nu foarte apropiat. Printre acestea se numără utilizarea de supercapacitoare care asigură o intensitate crescută a energiei și o descărcare rapidă a acesteia, element care poate oferi puterea necesară unor accelerații și viteze maxime greu de intuit în ziua de astăzi. Bateriile litiu-ion din prezent sunt mult mai puțin performante din acest punct de vedere, tocmai pentru că au la bază reacții chimice are eliberează mai lent energia și care își pierd o parte dintre proprietăți odată cu trecerea timpului și repetarea procesului de încărcare – descărcare.

 

Cercetătorii de la MIT și inginerii Lamborghini intenționează, de asemenea, ca Terzo Millennio să includă supercapacitorii în panourile din fibră de carbon ale caroseriei astfel încât mediul de stocare al energie să fie chiar aceasta. Mai exact, bateria vehiculului să fie chiar caroseria.

Mai mult decât atât, conceptul prezentat pe 7 noiembrie promite includerea unui sistem de monitorizare continuă a structurii vehiculului, detectând uzura sau deteriorarea anumitor componente ale caroseriei sau șasiului. O serie de microcanale incluse în panourile din fibră de carbon conțin elemente chimice care sunt eliberate în momentul detectării unor probleme și, prin reacții, repară fisurile de mici dimensiuni care altfel s-ar putea extinde.

Toate aceste tehnologii rupte parcă din filmele de anticipație au, pe lângă conceptul Terzo Millennio în sine, un numitor comun: românul Mircea Dincă din Făgăraș. Profesor asociat al MIT, acesta conduce unul dintre cele două laboratoare ale Institutului implicate în colaborarea cu Lamborghini. „O mulțime de inovații au ajuns în mașinile de serie după ce și-au dovedit funcționalitatea pe mașinile de Formula 1. Cred că, dacă Lamborghini și noi vom reuși în acest proiect, viitorul transporturilor de orice fel va fi foarte «cool»”, a declarat Mircea Dincă la prezentarea conceptului Terzo Millennio.

 

Românii de la MIT

Reper important în dezvoltarea conceptului Terzo Millennio, profesorul român Mircea Dincă s-a născut la Făgăraș și este mare fan al chimiei încă din clasa a 7-a. Începând din clasa a 8-a, el a participat la numeroase Olimpiade la chimie, pentru ca, în 1998, să reprezinte România la concursul internațional de la Yakutsk, Rusia, unde s-a clasat pe primul loc. A primit apoi o bursă la universitatea Princeton, studiind și la universitatea din Brisbane, Australia. În 2003, Mircea Dincă și-a dat doctoratul în chimie la universitatea Berkeley din California. Din 2010 este profesor asociat la MIT și conduce studii în domeniul chimiei funcționale a materialelor anorganice și metal-organice. Este interesant că din echipa sa de la MIT mai face parte o româncă, Loredana Protesescu, absolventă a universității din București și doctorand al universității din Zurich.