Un ciclon mediteranean lovește Europa
Un nou ciclon mediteranean afectează Europa, provocând ninsori însemnate în regiunea Alpilor și ploi în zonele mai joase.
Meteorologii au emis avertismente de cod portocaliu pentru ninsori, vânt și ploi în Italia, Franța, Spania și Elveția.
În plus, există un risc semnificativ de avalanșe în Munții Pirinei și Alpi.
Ciclonul din regiunea Mediteranei va aduce un val de praf saharian, posibil generând ninsori colorate în zonele montane ale Alpilor.
Avertismente de vreme Italia
Potrivit meteoalarm.org, există mai multe avertismente în ceea ce privește vremea în Italia. Este vorba despre:
- avertisment de tip cod galben de furtună în Lazio (valabil până marți, 23:59)
- avertisment de tip cod portocaliu de ploaie în Lazio (valabil până marți, 23:59)
- 2 avertismente de tip cod galben de vând în Lazio, unul valabil până marți, 23:59, celălalt valabil până miercuri, 23:59)
Lazio nu este singura zonă afectată. Există avertismente de tip cod galben și porocaliu și în alte regiuni precum:
- Trentino Alto Adige
- Veneto
- Emilia e Romagna
- Toscana
- Calabria
- Sicilia
- Basilicata
- Puglia
- Umbria
- Liguria
- Lombardia
- Piemonte
- Valle d’Aosta
- Friuli Venezia Giulia
Avertismente de vreme Franța
Sursa mai sus precizată arată că vreme rea va fi și în Franța. De exemplu, în Seine-et-Marne a fost emisă o avertizare de tip cod portocaliu pentru inundații.
Condițiile de trafic pot fi dificile pe întreaga rețea, iar traficul feroviar poate fi perturbat. Se pot produce întreruperi de energie electrică. Digurile pot fi avariate sau scufundate.
În Paris a fost emisă o avertizare de tip cod galben de inundații. Se pot produce pagube moderate, în special în zonele vulnerabile sau expuse și în cazul persoanelor care desfășoară activități legate de condițiile meteorologice.
Au fost emise mai multe avertismente de tip cod portocaliu de inundații în Franța, în zone precum:
- Charente-Maritime
- Charente
- Dordogne
- Gironde
Avertismente de vreme Spania
Meteorologii au emis avertismente de tip cod portocaliu și galben și pentru Spania. Potrivit sursei anterior citate, a fost emisă o avertizare de tip cod portocaliu de ninsoare severă pentru Pirineo navarro. Stratul de zăpadă a ajuns la 30 de cm în ultimele 24 de ore.
O altă avertizare de tip cod portocaliu de vânt a fost emisă pentru Pirineo oscense. Avertizarea va ține până pe 28.02.2024 / 00:59 (GMT+2).
Pirineo de Lleida este sub avertizare de tip cod portocaliu de vânt, la fel și Pirineo de Girona.