În această săptămână, Capital lansează încă o ediţie a Topului celor mai bogaţi romani. Cine sunt, cum au câştigat banii, ce domenii sunt cele mai profitabile, cât de cinstiţi sunt posesorii acestor averi? Topul nu-şi propune să răspundă la toate aceste întrebări; el este mai mult o fotografie, o radiografie dacă vreţi. Niciodată bogaţia nu s-a împărţit democratic. Nici în funcţie de deşteptăciune, sau după bunătatea sufletului. Dar e total greşit şi să cr
În această săptămână, Capital lansează încă o ediţie a Topului celor mai bogaţi romani. Cine sunt, cum au câştigat banii, ce domenii sunt cele mai profitabile, cât de cinstiţi sunt posesorii acestor averi? Topul nu-şi propune să răspundă la toate aceste întrebări; el este mai mult o fotografie, o radiografie dacă vreţi. Niciodată bogaţia nu s-a împărţit democratic. Nici în funcţie de deşteptăciune, sau după bunătatea sufletului. Dar e total greşit şi să credem că ajung bogaţi doar cei mai răi, mai fără scrupule, dispuşi să calce totul în picioare. Aceasta e o imagine schematică pe cale, cred eu, de a fi schimbată. România începe să aibă tineri care şi-au făcut averea în faţa calculatorului, înfiinţând cu câteva milioane de lei vechi firme pe care apoi le-au vândut cu câteva milioane de euro. Dar avem în România şi oameni care s-au îmbogăţit din speculaţii imobiliare, era inevitabil în această perioadă în care preţul caselor şi terenurilor au crescut într-un ritm ameţitor. Avem încă mulţi concetăţeni care cred că a cumpăra ieftin şi a vinde mai scump este, oarecum, necinstit. Dar asta este ,până la urmă, esenţa capitalismului:să simţi când un bun, un produs, o proprietate, o acţiune sunt subevaluate şi vânzând apoi în locul sau în timpul când acestea vor fi evaluate altfel. Sau investind în a produce ceva despre care tu crezi că societatea va avea nevoie. Dar riscul este întotdeauna al antreprenorului, al celui care ia decizia de a investi/cumpăra ce i se pare subevaluat. O asemenea decizie implică mult curaj, asumarea riscului, acceptarea posbilităţii de a pierde banii. Şi multe astfel de decizii sunt greşite. Eşecurile se consumă în linişte, în familie, pe umărul unei femei. Succesul devine vizibil, zgomotos, poate să iţi ia minţile. De aceea numele din top nu rămân mereu aceleaşi. Zeul bogăţiei face şi el greşeli. Dă unora mai mult decât merită şi apoi face retuşuri, le ia totul înapoi, sau le ia doar minţile. Cei care ştiu să gestioneze bogăţia, care nu-şi pierd minţile, primesc mult. De pe margine poate părea indecent de mult. Cunosc mulţi oameni bogaţi.Unii au averi de zeci de milioane de euro dar nu-i remarci prin nimic de restul atunci când îi întâlneşti pe stradă sau la piaţă. Alţii vor să-şi afişeze bogăţia, să dea cu tifla tuturor chiar dacă nu au tot atât de mulţi bani ca şi cei care nu se fac remarcaţi. Sau, poate, tocmai de aceea. Cunoscând aceşti oameni bogaţi, pot spune un lucru: la un moment dat banii nu mai contează, nu mai reprezintă o miză. Stilul de viaţă nu se schimbă dacă ai 100 de milioane sau 300.Dar, la un moment dat, începi să te întrebi mai apăsat ce le datorezi celorlalţi, cum mulţumeşti pentru ce ai primit. Bogaţii nu sunt cei răi, iar săracii cei buni. Dumnezeu a presărat ingredientele democratic. Doar că pe cei mai bogaţi simţim nevoia să-i mai băgăm din când în când în clasamente gen Top 300.