Atunci cand a inceput sa repare papusi, raspundea la nevoile „publicului”. Acum cererea mica abia aduce in clinica de papusi cativa „pacienti” pe saptamana. Pe la 1924, familia Albisy intra pe piata clujeana cu artizanat, confectii, tricotaje, jucarii. Un bazar ca oricare altul la acea vreme, destinat oricui: si celor cu bani, si celor mai saraci. Pentru copii insa, atractia principala o constituiau papusile cu cap de portelan, produse in Germania. Cei mari cumparau cu aceeasi placere figurinele „Hummel”. Cele mai bune vinzari se faceau inaintea Craciunului. si tot atunci, se intimplau si mici accidente. Portelanul se putea crapa, de exemplu, si-atunci oamenii se intorceau la bazar ca sa schimbe papusa. S-a intimplat insa ca o data sa nu mai aiba cu ce sa le schimbe. Iar clientul, cum sa ramana fara papusa pe care o astepta copilul tocmai de Craciun? Albisy LorA?nd avea atunci 14 ani. A invatat de la tatal lui mestesugul repararii papusilor cu cap de portelan, obiecte vanate de colectionarii de astazi. Pe urma, totul a devenit ceva firesc. Inainte de Craciun, oamenii mai nevoiasi soseau cu papusi la reparat. Azi doar colectionarii mai sunt dispusi sa dea bani multi pe ele. O astfel de papusa costa intre 250 de dolari si, in functie de gradul de finisare, poate ajunge si la 30.000 de dolari.
Din 1945, Albisy LorA?nd preia afacerea parintilor sai. Mai pastreaza in sertarul lui o reclama veche a firmei si un carnet din carton, cu litere rusesti: „Mi-au dat-o sovieticii”. Este, de fapt, o legitimatie ce atesta ca Albisy face parte din „Asociatia Comerciala Cluj”. Din 1948, devine mic meserias. „Desigur, a trebuit sa mai adaug la activitate si restaurarea obiectelor din cristal, portelan, ceramica, plastic si chiar nu mi-a prins rau!”, spune el. Dar mai ales papusile au continuat sa vina aici la reparat. Zeci si zeci de mii. si, de-acum, nu doar papusi cu cap de portelan, ci si papusi ca toate papusile, din plastic, din cauciuc, din orice material. „Clinica” functioneaza in aceeasi locatie de exact 40 de ani. Chiria lunara catre ICRAL, pentru spatiul de cativa metri patrati, putin mai mare decat o cabina telefonica, este de vreo 300.000 de lei lunar, alte aproximativ 200.000 lei fiind facturile la apa, gaz si curent.
Chiar daca putini mai aduc la reparat papusi, clinica are in salon cativa pacienti din tari precum Franta, Italia, Rusia si Germania. „Dotarea” este aceeasi ca la inceputul secolului: o veioza veche, o menghina adusa din Germania, o masa tocita, de inaltime mica, sub care, in pungi de plastic, stau papusile stricate. Zeci de sertare, sute de cutii si cutiute, suluri si sabloane, ladite lacuite stau cladite pana aproape de tavan.
„Aici au fost ochii stricati, la astalalta mainile si picioarele nu mai stateau, acolo – capul si un piciorus, la cea blonda a trebuit sa-i pun par, din asta natural”, povesteste „doctorul”. Din Germania, se-ntorc aici papusile cu cap de portelan de-odinioara, si tot la reparat. Acolo nimeni nu le mai repara. O papusa este in tratament de trei saptamani. „O sa primesc din Germania un ax ca sa-l prind aici; e o munca foarte fina, daca gresesc un pic, papusa nu-si mai poate inchide ochii. Aici, mai pun sprancene, unul langa altul pun firele de par si strang”. Una din realizarile cu care se lauda este o papusa umblatoare. „Am aici ceva foarte interesant. si e foarte scump, acuma. E din Rusia. De aici, s-au pierdut ceva piese, ca papusa asta umbla! si trebuie sa umble! Vedeti, fetita o ia de mina, asa, si umbla. E munca foarte multa aici. Dar are o fata atat de frumoasa!” Solutiile de lipit, diferite de la o papusa la alta, si le prepara singur in atelier. „Am o carte cu 3.000 de feluri de compozitii. Asta o voi lipi acum, dar se va vedea putin. E ca la oameni! Daca patesti ceva, ramane urma. Dar va fi salvata. Iar daca-i si imbracata… Asa papusa n-am mai avut in mana niciodata, desi, Doamne, multe am mai avut… Astalalta vine din Italia”. Munca este extrem de migaloasa; la fel ca refacerea vazelor de portelan sparte, existenta si ea in obiectul de activitate a firmei lui Albisy LorA?nd.
Batranul recunoaste ca este vorba mai mult de o pasiune, decat de o afacere profitabila. „La urma urmei, sincer sa fiu, e mare pierdere de vreme si nu raman cu mai nimic. Dar ce sa facem? Mie tare dragi imi sunt papusile si cred ca nimeni altul n-ar mai face asa ceva”.