După demisia conducerii interimare a Spitalului Județean de Urgență Suceava, Ministerul Sănătății a numit un director nou, și el interimar. Acesta este medic militar și are gradul de colonel.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Viorel Seredenciuc, a luat act în mod oficial de demisia lui Florin Filip din funcţia de director interimar al SJU Suceava. Totodată, el a semnat dispoziţia prin care la conducerea unităţii medicale a fost numit director interimar colonelul Daniel Ionuţ Derioiu, medic la Spitalul Militar de Urgenţă „Regia Maria” din Braşov.
Astfel, doctorul militar col. Daniel Ionuţ Derioiu a preluat, azi, funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) urmând ca acesta să-şi stabilescă noua echipă de conducere a spitalului. Colonelul Derioiu este medic primar, medic de urgență specializat în mdicina de familie. De asemenea, el este specialist și în acupunctură.