Un consorţiu chinez lucrează la o nouă ofertă pentru cea mai mare fermă de vite din Australia

Un consorţiu condus de o firmă chineză care încearcă să cumpere cea mai mare fermă de vite din Australia, S. Kidman & Co, şi-a retras oferta de 280 milioane de dolari dar intenţionează să vină cu o ofertă îmbunătăţită, a anunţat marţi unul din partenerii care formează consorţiul, informează Reuters.

Săptămâna trecută, autorităţile australiene au respins oferta pentru preluarea S. Kidman & Co depusă de un grup condus de conglomeratul chinez Hunan Dakang Pasture Farming Co Ltd subliniind că vânzarea acestei companii nu este în interesul naţional. S. Kidman & Co controlează o suprafaţă de teren de 100.000 de kilometri pătraţi, aproximativ 2,5% din terenul agricol al Australiei. Partenerii Dakang în această ofertă au fost Shanghai CRED Real Estate Stock Co Ltd şi compania locală Australian Rural Capital Ltd. 

Într-un comunicat remis marţi Bursei de la Shenzhen, Dakang a informat că în următoarele trei luni intenţionează să discute cu partenerii săi în încercarea de a pune la punct o propunere acceptabilă. "Negocierile care se vor purta în următoarele luni nu sunt exclusive şi nu excludem alţi posibili competitori", a informat Dakang. 

Potrivit unei surse din interiorul consorţiului, o posibilă strategie ar putea fi creşterea participaţiei ce ar urma să fie deţinută de Australian Rural Capital la un nivel superior celui de 20% pe care urma să îl deţină conform ofertei precedente. "Cred că cel mai probabil consorţiul va modifica structura de proprietare şi, deşi nu s-a luat încă o decizie, o nouă ofertă ar putea fi făcută după alegerile din luna iulie", a estimat sursa. 

Proprietatea terenului agricol este un subiect sensibil în Australia pe fondul îngrijorărilor că investitorii străini cumpără terenuri agricole în încercarea de a profita de creşterea cererii de alimente în Asia. Decizia Guvernului australian de a respinge cea mai recentă ofertă chineză vine cu câteva săptămâni înaintea alegerilor federale. 

Anterior autorităţile australiene au respins şi o altă ofertă pentru S. Kidman depusă de firmele chineze Genius Link Asset şi Shanghai Pengxin. S. Kidman & Co are aproximativ 200.000 de vite pe o suprafaţă de teren egală cu 1,3% din teritoriul Australiei şi 2,5% din terenul agricol al Australiei. 

AGERPRES