Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti audiază, miercuri, un bărbat care, în calitate de contabil al unui cult bisericesc, ar fi însuşit din casieria instituţiei suma de 800.000 de lei. „Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigarea Criminalităţii Economice din Poliţia Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pun în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi două mandate de aducere într-un dosar privind fapte de delapidare”, informează Biroul de presă al DGPMB.
Bărbatul era contabil al unui cult bisericesc
Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada aprilie 2018 – noiembrie 2020, un bărbat, în calitate de contabil al unui cult bisericesc, şi-ar fi însuşit din casieria instituţiei suma de 800.000 de lei. Audierile au loc la sediul Serviciului Investigarea Criminalităţii Economice a Sectorului Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Ce pedeapsă riscă cel acuzat?
Conform art.295 din Codul Penal, se încadrează în fapta de delapidare însuşirea (trecerea în stăpânirea efectivă a făptuitorului a banilor, valorilor sau bunurilor aflate în gestiunea sau administrarea sa), folosirea (utilizarea temporară a banilor, valorilor sau bunurilor aflate în gestiune sau administrare) sau traficarea (exploatarea, specularea banilor, valorilor sau bunurilor aflate în gestiune sau administrare). Toate aceste fapte sunt realizate de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează . Acestea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. De asemenea, tentativa se pedepseşte.