Un biciclist în vârstă de 7 ani a reuşit să strângă 60 000 de lire sterline într-o singură zi pentru supravieţuitorii cutremurului din Haiti făcând un tur pe bicicletă pentru strângerea fondurilor.

Charlie Simpson şi-a propus să adune minimum 500 de lire pentru a-i dona Fondului ONU pentru copii (UNICEF) pedalând 8 kilometri cu bicileta în jurul parcului local din Londra, însă efortul său a devenit o sursă de inspiraţie pentru sute de oameni care au donat online, impresionaţi de gest. Ideea i-a venit după ce a văzut la televizor imagini cu copiii din Haiti care erau scoşi din mijlocul ruinelor pe jumătate morţi.

„Numele meu este Charlie Simpson, vreau să fac un tur pe bicicletă sponsorizat pentru Haiti, deoarece acolo a fost un cutremur şi mulţi oameni şi-au pierdut vieţile. Vreau să strâng nişte bani să cumpăr mâncare, apă şi corturi pentru toată lumea din Haiti. Mi s-a părut foarte trist când am văzut la televizor ce s-a întâmplat”, a scris el pe site-ul său personal.

Mama lui Charlie: „Sunt foarte mândră de el”

Mama sa a fost cea care l-a ajutat să facă o cerere de sponsorizare şi a spus că documentul s-a răspândit viral pe Internet, iar enorma sumă de bani a fost strânsă într-o singură zi. „E foarte important pentru el acest proiect şi a considerat că trebuie să facă ceva în legătură cu asta. Dar dacă iniţial era vorba doar de un mic cerc în jurul parcului cu tatăl său, între timp s-a transformat în ceva la care nu ne-am fi aşteptat niciodată. Sunt foarte mândră de el, s-a descurcat foarte bine. S-a străduit mult să strângă suma asta de bani”, a spus mama lui Charlie pentru ABC.

Donaţiile de pe site-ul său, intitulat JustGiving, sunt direcţionate direct către UNICEF, care în această perioadă face eforturi considerabile pentru a strânge fopnduri pentru a cumpăra hrană, apă şi corturi pentru victimele cutremurului. Reprezentanţii organizaţiei au spus că este pentru prima oară când cineva a strâns o sumă atât de mare de bani şi că gestul lui Charlie „înseamnă enorm” pentru copiii defavorizaţi.