El a afirmat că afacerile conduse de femei sunt acolo unde sunt și banii, potrivit TheStreet.
Din zece afaceri, șapte sunt conduse de femei
„Nu sunt aici pentru a începe războiul de gen”. Adevărul este, însă că obțin profituri mai bune din afacerile conduse de femei”, a spus investitorul canadian într-un mesaj pe Twitter.
”Din zece afaceri, șapte sunt conduse de femei, și poate doar 3 de bărbați. De ce? Pentru că sunt un investitor, vreau să fac bani”, și-a încheiat el mesajul cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.
Obiective rezonabile de creștere
Anterior, O’Leary a postat pe Twitter observațiile sale legate de femei vs. bărbați care îi conduc companiile. Canadianul a devenit cunoscut pentru că a investit aproape exclusiv în companii deținute de femei, după serialul de succes „Shark Tank”. El declara, în trecut, că companiile conduse de femei tind să-și stabilească „obiective rezonabile de creștere” și tind să aibă rate de rotație mai mici.
Cu toate acestea, unii comentatori de pe internet l-au acuzat pe O’Leary pentru că a laudat performanțele femeilor lideri de afaceri în detrimentul bărbaților.
Energia, cel mai profitabil sector din economia americană
Vedeta serialului „Shark Tank” a mai spus că energia este cel mai profitabil sector din economia americană în acest moment. ”Îmi place energia. Toată lumea urăște energia. Dacă nu ai deținut energie în ultimele 18 luni, ai ratat ce era important. Mergi acolo unde oamenii o urăsc.
Energia este pivotul motor”, afirmă O’Leary. Sectorul energetic a înregistrat o creștere majoră în ultimii ani, de la cea mai scăzută marjă de creștere, de 21,84% în 2018, până la vârful de 83,3% în 2020, potrivit datelor raportate de CSI Market.
”Nu urăsc petrolul și gazele. Nu urăsc fluxul de numerar, distribuțiile și îngrijirea sănătății. Sectorul ăsta e mină de aur chiar acum”, a adăugat investitorul canadian.
În ultimele luni, el a fost criticat că a susținut platforma de schimb de criptomonede FTX a lui Sam Bankman-Fried, acuzat că a deturnat milioane de fonduri ale clienților. SBF se confruntă acum cu mai multe acuzații penale.