Medicul Emilian Imbri, manager al Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Capitală, este de părere că școala nu ar trebui să înceapă în localitățile unde nu există condițiile necesare de igienă, iar acest lucru ar putea fi chiar o șansă benefică.
Reacțiile medicului survin în condițiile în care, luni, au fost publicate ratele de incidență privind cazurile de infectare cu coronavirus la nivelul fiecărei localități din țară. Astfel, în acest moment, 43 de localități din România se încadrează în scenariul roșu, în care toți elevii vor face cursuri online, 410 în cel galben, care presupune atât prezența fizică la cursuri, cât și învățământul online, prin rotație, și 2.728 în cel verde, cu toți elevii reveniți în bănci.
Rugat să-și experime o opinie despre decizia privind ideea că modul în care se vor desfășura cursurile este lăsată la nivelul fiecărei școli în parte, Emilian Imbri a dezvoltat subiectul.
”Este un plan cu niște culori, orientativ, urmând ca în funcție de numărul de îmbolnăviri școala să decidă dacă sunt îndeplinite condițiile de igienă și dacă se și încadrează într-una dintre cele trei variante. Și părinții, în funcție de cum simt ei – și asta ar trebui să fie esențial, pentru că nu sunt obligați să își aducă copiii la școală – hotărâsc să amâne.
”Știți vreun an în care școala a început perfect? Nu. Acum însă, mai mult ca oricând, există o șansă – eu îi zic șansă – să nu înceapă acolo unde nu este bine”, a mai spus managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș, la B1 Tv.
Cazurile din România continu să crească
În România, situația continuă să fie alarmantă și cu câteva zile înainte de începerea noului an școlar. Cele mai recente date anunțate de Grupul de Comunicare Strategică arată că bilanțul epidemiei de coronavirus în România a ajuns la 95.897 de infectări și 3.926 decese.
În ultimele 24 de ore au fost depistate pozitiv încă 883 de persoane, iar 33 de pacienți COVID-19 au decedat. Alți 239 de oameni au fost reconfirmați în urma retestărilor. Sunt 7.325 de bolnavi COVID-19 internați în spitale, din care 465 se află în secțiile de Terapie Intensivă. 40.454 de pacienți au fost declarați vindecați și 12.339 de asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.Până acum au fost prelucrate 1.945.738 de teste, din care 7.247 în ultima zi.
Cu 187 de cazuri noi de COVID-19, Bucureștiul are din nou cele mai multe cazuri nou-confirmate din țară, fiind urmat la acest capitol de județele Buzău (72), Bacău (65), Iași (55) și Prahova (55).