Un cunoscut medic face apel la vaccinare! Nu vă mai dozați anticorpii. îse face doar în scop de cercetare
Cătălin Popescu, medic primar dermo-venerologie și doctor în științe medicale la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, a postat pe pagina oficială de Facebook a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 un mesaj în care face apel la oameni să nu își mai dozeze anticorpii, ci să se vaccineze împotriva coronavirusului.
Acesta a spus că „tirul anticorpilor nu este relevant pentru protecție și nu influențează decizia de vaccinare”.
„Atunci când te imunizezi (natural sau prin vaccin), limfocitele B (celule ale sistemului de apărare) produc anticorpii. Anticorpii stau o vreme în concentrație mai mare, apoi concentrația lor se reduce.”, mai spune acesta.
Rolul limfocitelor B cu memorie
Medicul a precizat că legătura dintre concentrația anticorpilor (titrul) și protecție nu se știe cât este de strânsă, subliniind că asta nu înseamnă că dacă o persoană are anticorpi puțini nu va fi protejată.
„Nu stim cât de strânsă este legătura dintre concentrația (titrul) anticorpilor și protecție. Și nu înseamnă că dacă acum avem anticorpi puțini nu vom fi protejați. Asta pentru că ne-au rămas limfocitele B cu memorie.
La reîntâlnirea cu vrăjmașul, limfocitele B cu memorie își amintesc de el și abia atunci se apucă să producă anticorpii necesari neutralizării. Este un fenomen normal și avantajos biologic. Dacă am avea în sânge toți anticorpii pentru toate virusurile și pentru toți microbii pe care i-am întâlnit de când ne-am născut, atunci sângele ar avea o vâscozitate prea mare și n-ar mai putea curge prin vase. În plus, e mai economic pentru organism să producă ceva atunci când este nevoie de acel ceva și nu să facă stocuri pe termen indefinit fără a fi clară utilitatea lor.”, spune acesta.
Despre dozarea anticorpilor
Medicul a mai notat că s-a întâlnit cu profesorul David Green din Israel și că l-a întrebat dacă țara sa se recomandă dozarea anticorpilor.
„L-am întrebat dacă în Israel se recomandă dozarea anticorpilor și, în caz afirmativ, în ce scop. Mi-a răspuns că nu se recomandă, nimeni nu determină concentrațiile anticorpilor pentru a decide dacă vaccinarea e oportună sau nu. Se face doar în scop de cercetare pentru a vedea dacă un nevaccinat a trecut sau nu prin boală.
Așadar, nu vă mai dozați anticorpii. Vaccinați-vă!”, a mai spus medicul.