Omul de afaceri Puiu Popoviciu urmează să afle azi câți bani trebuie să dea pentru terenul fostei Ferme Băneasa, acesta putând pierde sute de milioane de lei.
Dosarul „Ferma Băneasa” și-a găsit vinovații de mai bine de un an, dar pentru prejudiciul stabilit de procurori la aproximativ un miliard de lei nu a fost dată încă o decizie în instanță. Hotărârea privind banii care trebuie recuperați de la Gabriel Popoviciu și de la ceilalți inculpați condamnați în dosarul „Ferma Băneasa” este așteptată astăzi, de la Curtea de Apel București.
Omul de afaceri Gabriel „Puiu” Popoviciu a fost condamnat, pe 2 august 2017, la șapte ani de închisoare, pentru că firma pe care el o controla, Băneasa Investments, a luat un teren de 224 de hectare de la fosta Fermă Băneasa evaluat la un dolar metrul pătrat, în condițiile în care prețul real era de 150 de euro. Pe terenul de 224 de hectare se află acum mall-ul Băneasa Shopping City, dar și Ambasada SUA, scrie Libertatea.ro.
Procurorii DNA au calculat că Popoviciu și ceilalți inculpați găsiți vinovați alături de el pentru acest transfer au produs un prejudiciu de aproximativ un miliard de lei.
Mai precis, prin transferarea terenului de 224 de hectare s-a produs statului un prejudiciu de 335.387.260 de lei și Universității de Ştiinţe Agronomice, alți 619.472.218 lei.