‘Avem doi morţi şi răniţi (…). Plafonul unei clădiri s-a prăbuşit’, a declarat pentru France Presse un responsabil al spitalului din Kos. Conform pompierilor, este vorba despre un bar situat în centrul oraşului Kos, al cărui tavan s-a prăbuşit.

Potrivit unei jurnaliste din Kos, care a fost intervievată de radio Skai, cele două victime se aflau pe stradă într-un cartier foarte animat din oraşul Kos, atunci când au fost ucise de pietrele desprinse din zidurile unei clădiri vechi care s-a prăbuşit în apropierea lor. 

Cele două persoane decedate erau tineri ‘străini’, a declarat primarul din Kos, Georges Kyritsis, pentru radio Skai.

Numărul răniţilor se ridică la 120, conform secretarului de stat grec pentru marină comercială Nektarios Santorinios. Potrivit acestuia, numeroase clădiri au fost avariate. 

Potrivit DPA, un doctor de la spitalul din Kos a declarat că a oferit asistenţă medicală pentru mai mult de 100 de persoane în urma cutremurului. ‘Trei persoane au fost rănite grav, însă în prezent starea lor nu mai este critică’, a precizat directorul spitalului, Nektarios Georgantis, pentru televiziunea greacă.’78 de persoane au fost externate după ce au fost tratate’, a completat acesta.

Două elicoptere au fost trimise la Kos pentru a transfera răniţii pe insula Rhodos.

Distrugerile sunt atât de mari în portul Kos încât feribotul Blue Star Paros nu a putut acosta şi şi-a continuat traseul spre Rhodos, a declarat agenţia de ştiri grecească Ana (semi-oficială). Potrivit unor martori oculari citaţi de DPA, zona portului din Kos a fost inundată, mai multe bărci fiind avariate.

Cutremurul, cu magnitudinea de 6,7, potrivit Institutului american de geofizică (USGS) şi o magnitudine de 6, conform Observatorului din Atena, a avut loc vineri la ora locală 01:31 (10:31 GMT joi).

Epicentrul seismului – descris drept ‘foarte puternic’ de Observatorul din Atena – s-a aflat la 10 kilometri sud-est de oraşul de coastă Bodrum din Turcia, şi la 16,2 kilometri est de Kos în Grecia, potrivit USGS, citat de AFP.

 

Pe insula grecească Rhodos, seismul i-a surprins pe turişti în timpul somnului. 

Hotelul Club Marmara din satul Theologos, aflat la 30 de kilometri de oraşul Rhodos, ‘s-a zgâlţâit ca o corabie şi am crezut că o să se prăbuşească’, a declarat un jurnalist AFP aflat la fata locului. 

‘A durat foarte mult. Mi-am strâns repede copiii pentru a părăsi hotelul’, a povestit Sylvia Jannot, o turistă de 41 de ani, aflată încă în stare de şoc.

Seismul a fost puternic resimţit pe coastele din vestul Turciei şi în special la Bodrum. În acest oraş, cutremurul a fost resimţit puternic timp de cel puţin 20 de secunde, a declarat un alt reporter AFP prezent la faţa locului, precizând că seismul a fost urmat de cel puţin cinci sau şase replici de intensitate mai mică.

Numeroase fisuri au apărut pe faţadele clădirilor din Bodrum, iar spitalul din oraş a fost evacuat din motive de precauţie, potrivit presei turce. Reţeaua de telefonie mobilă a fost afectată din cauza suprasolicitării. Potrivit DPA, autorităţile au sfătuit locuitorii să rămână în case, după ce cutremurul a declanşat un tsunami de dimensiuni mici.

Cutremurele sunt frecvente în Grecia şi în largul coastelor vestice ale Turciei, în Marea Egee, aflată între cele două ţări.

La 12 iunie, o persoană a murit şi alte 10 au fost rănite pe insula grecească Lesbos, situată în partea nordică a Mării Egee, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,3, care a fost resimţit atât la Atena, cât şi la Istanbul.AGERPRES