Capital: Care este secretul unei cariere de succes pentru dumneavoastră? Ce garantează succesul profesional?
Mona Nicolici: În primul rând, cred că fiecare trebuie să-și definească acest succes. Pentru unii poate înseamna să câștige banii necesari unui anumit standard de viață,o anumită poziție ierarhică în organizație, pentru alții poate însemna recunoaștere publică sau toate la un loc. Eu am pornit pe acest drum căutând să fac ceva “altfel”. Să am o meserie care să facă diferența, să-i ajute și pe alții, să nu ma pierd în ”mulțime”. Știu, poate veți spune că, nu oricine poate ajunge la asta. Eu zic că, prima condiție este să-ți dorești și să gândești în acest mod. Pentru că asta înseamnă să ai încredere că poți. Eu am cautat acest ”altfel” încă de la terminarea liceului. Și eram o tânără care terminase un liceu de matematică fizică dintr-un oras de provincie, care provenea dintr-o familie de oameni modești, dar muncitori și pasionați de oameni și de viață.
Cred că norocul vine și prin puterea gândurilor, a dorințelor și a energiei pe care o punem în a visa măreț. Atunci se deschid în jurul tău porți de oportunitate, atunci  găsești oamenii potriviți să te ajute, să te îndrume, să te sprijine.  
Apoi, trebuie să muncești. Să înveți. Să evoluezi. Să nu te opresti atunci când e greu. Să crezi. Să inovezi. Să cauți mereu “nivelul următor”. Să dai mai departe. Da, să dai mai departe din ceea ce faci, ce știi, ce ești. Dacă faci o meserie care îți dă doar ție satisfacție ( în felul în care întelegem fiecare acest lucru)  nu cred că ai o carieră de succes.

Capital: Cum aţi descrie traseul dumneavoastră profesional?
Mona Nicolici: Eu chiar am crezut că pot să fac lucrurile altfel. Nu știu de unde mi-a venit așa. Că nu m-a învățat nimeni. Am spus de multe ori că am avut noroc. Dar acum, după atația ani chiar cred că “norocul” ne e dat fiecăruia. Trebuie doar să vrem să-l folosim. Să nu ne fie lene sau frică să-l încercăm. Am făcut tot ce v-am spus: am visat, am crezut, am căutat, am încercat și când am găsit  am început să muncesc.
Am muncit mult. Am încercat tot timpul să învaț. Să “fur” de la alții. Nu mi-a fost niciodată teamă să intreb. I-am cautat pe cei mai buni și am luat de la ei tot ce știau mai bine. Am învățat și să am răbdare. Și, mai ales, să schimb atunci când am găsit oportunitatea și am simțit că e momentul. Am riscat. Și atunci când am plecat din televiziune și când m-am hotărât să lucrez pentru Petrom.
Ce știam sigur era faptul că, orice meseria aș fi ales, voiam să fiu cea mai bună. Să fac altfel decât alții. Să schimb lucrurile în jurul meu. Și am găsit oamenii care au crezut în mine și în ideile mele, și împreună cu ei am construit proiecte, nu cariera mea. Ea a venit ca o consecință.

 

Capital: Care au fost cele mai importante decizii pe care a trebuit să le luaţi şi v-au marcat cariera?
Mona Nicolici: Să mă întorc în Antena 1, după ce luasem decizia să renunț. Se întâmplă la numai un an după lansarea postului de televiziune. Am crezut că, în ciuda eforturior mele de a face televiziune, nu eram făcută pentru asta. Au apărut, atunci, “acei oameni” care m-au întors din drum și care m-au convins că sunt bună pentru știri. Și au avut dreptate. Le sunt și acum recunoascătoare.
Să mă intorc în studioul de știri, chiar dacă  Vlad avea doar 4 luni și avea nevoie de mine. A fost momentul în care s-a lansat cel mai important jurnal de știri al Antenei 1, Observator, în 1995. Dacă nu o faceam n-aș fi avut șansa să devin prezentatorul celui mai bun jurnal de știri din țară pentru mulți ani.
Să o am pe Maria.
Să părăsesc televiziunea când am simțit că nu mai e locul în care pot să aduc ceva bun oamenilor care mă privesc.
Să nu rămân în politică atunci când am descoperit că nu e pentru și despre oameni.
Să renunț la iubirea mea de-o viață, televiziunea, pentru un post într-o corporație. Asta a schimbat în bine nu doar  cariera mea, ci și viata multor oameni pentru care, împreuna cu echipa de la Petrom, am făcut Țara lui Andrei.  

Capital: Care sunt calităţile unei femei de succes?

Mona Nicolici: Asta eu nu prea știu să spun. Dar cred că o femeie poate avea și o carieră frumoasa și în același timp să rămână și mamă și soție. Să-și dea timp pentru plăcerile mici, dar care pot aduce energia și inspirația profesională.  Poate cu mai mult efort, fără să fie perfectă, dar succesul nu se poate măsura doar dintr-o singură perspectivă. Așa cum o femeie nu se poate simți împlinită doar stând acasă, crescând copiii, la fel, o carieră de succes nu îți poate da, în totalitate, împlinirea spre care aspirăm cu toții.

 

Capital: Cât de dificil este pentru o femeie de succes să găsească echilibrul între timpul destinat job-ului și timpul petrecut cu familia? 
Mona Nicolici: Nu e ușor. Dar nici imposibil. Trebuie să nu amesteci lucrurile. Să știi când să închizi ușa de la birou și să lași problemele de serviciu acolo. Să intri pe ușa casei, amintindu-ți că cei dragi ție nu merită să ducă povara ambiției tale. Că, oricât timp petreci cu ei, să fie timp de calitate. Să fii acolo, cu adevarat. Să-i asculți, să-i mângâi, să-i sprijini, să alini, să protejezi. Asta e rolul femeii.
Așa cum îți planifici obiectivele sau întâlnirile în munca ta, la fel să-ți planifici și ieșirile cu fiica ta. Așa cum îți stabilești delegatiile, la fel să-ți pui în calendar piesa de teatru a fiului tău. Nu spun că mie mi-a ieșit întotdeauna, dar am încercat. De multe ori am și reusit. Și am avut norocul că, atunci când uitam, să fiu sunată de copiii mei pentru un simplu: «mami, te-am sunat să-ți spun doar că Te iubesc». Era clopoțelul care mă trezea la realitate.

Capital: Care este cel mai mare risc pe care vi l-ați asumat în ceea ce priveşte cariera aleasă?
Mona Nicolici: Să merg pe drumuri nebătătorite. Să fac lucruri în care cred, deși nu știam cum, pentru că nimeni nu mai încercase.

Capital: Pe parcursul carierei, ați întâmpinat vreodată probleme pe motiv că sunteți femeie? Dacă da, cum ați gestionat situația?
Mona Nicolici: Nu, n-am simțit niciodată că sunt privită cu suspiciune sau neîncredere pentru că sunt femeie. Poate doar pentru că sunt o femeie puternică. Dar am învățat și că puterea unei femei nu stă in acțiuni de forță, ci in ușurința ei de a empatiza cu oamenii și cu situațiile.

 

Capital: Care sunt micile plăceri ale vieții sau poate tabieturi de la care nu ați renunța?
Mona Nicolici: Discuțiile despre viață  pe care le am cu fiul meu, Vlad. Am început cu  “Mamă, ce înseamnă respectul?” când era încă la grădiniță și le continuăm și azi, când este deja un adult. Sunt cele mai frumoase ore petrecute cu el, de cele mai multe ori în timpul nopții, în care îmi permit luxul să filozofez și să pun cap la cap toată experiența mea de viață pentru a-l ajuta să înțeleagă cum să mearga mai departe. Și așa, mp scol și eu cu mai multă energie dimineața, s-o iau de la capat.
N-am să ratez niciodata să merg la vreun spectacol de-al Mariei ca s-o văd evoluând în drumul ei spre actorie.
Nu voi renunța niciodată la povestile de seara cu soțul meu, cu un pahar de vin în față, povestindu-ne fiecare, cum ne-a fost ziua.

Capital: Care sunt cele mai importante proiecte/realizări ale dumneavoastră din ultimul an?
Mona Nicolici: Faptul că anul acesta am ajutat încă aproape 300 de elevi din școlile profesionale și liceele tehnologice să fie mai buni pentru piața muncii, să aibă încredere în ei, să aibă speranța și să se bucure de meseria pe care au ales-o.

Că sunt acolo unde se decide viitorul educației profesionale din România, în grupul de lucru din cadrul programului prezidențial “Romania Educata”, dar și în Parlament să sprijin punctul de vedere al angajatorilor în ce privește implicarea lor în educația profesională.
Că sărbătorim 10 ani de implicare socială în România prin platforma Țara lui Andrei. Că voi reprezenta România la Bruxelles, ca ambasador al educației profesionale în săptămâna Europeană a Competențelor Profesionale.