Estimările din ultimele zile arată că la finalul crizei medicale România va avea peste 2 milioane de șomeri. Dintr-o forță de muncă estimată, la finalul anului trecut, la 9 milioane de oameni. Adică vom avea o rată a șomajului nemaiîntâlnită în ultimii 30 de ani, cea mai are fiind de 13,5% în 1994. Ce-i de făcut? Este o temă care începe să apară în mediul online, că doar acolo mai trăim acum, mai des decât celebra #stămacasă.

Liderul grupului minorităților din Camera Deputaților, Varujan Pambuccian, oferă câteva posibile soluții pe care România ar trebui să le aplice în perioada următoare. Una dintre ele se referă la blocare cursului leu-euro pentru o perioadă de trei ani.

Iată ce scrie Varujan Pambuccian pe pagina sa de socializare:

”Ce-i de făcut?

De obicei nu postez mai nimic despre punctele mele de vedere în domeniul politicilor economice. Astăzi mai multă lume m-a întrebat ce cred eu că trebuie făcut pentru a depăși efectele crizei de acum. Știu că nu se va face nimic din ce propun eu aici. Așa a fost și în 2011, când singurul om care a susținut ce propuneam eu a fost Boc, un premier presat între președinte, partidul propriu și insistențele noastre să nu demisioneze. Sper ca povestea lui adevărată să se afle la un moment dat. Revin enumerând ce cred eu că trebuie făcut. Nu am de gând să dezvolt aici nimic din toate aste, pagina mea de Facebook nefiind nici una politică, nici una economică:

  1. Avem nevoie de o ancoră monetară. Adică de o paritate fixă Leu Euro pentru o perioadă de minimum 3 ani sau, mai degrabă, până la aderarea la zona Euro, stabilită, de exemplu la paritatea de la 1.01.2020. O asemenea ancoră ne va scuti de șocurile speculative care vor veni după ce se încheie faza medicală a crizei și ne va asigura o dezvoltare ceva mai predictibilă în condițiile în care volumul cel mai mare de schimburi îl avem în această zonă.
  2. Trebuie să scădem costurile muncii și să gândim deficitul bugetar în așa fel încât deficitul fondului de pensii și cel al asigurărilor de sănătate să poate fi finanțat.
  3. Măsuri de stimulare ale agriculturii și industriei alimentare dublate de descurajarea exporturilor de materie primă ieftină.
  4. Dezvoltarea cercetării științifice și tehnologice autohtone și dezvoltarea unei industriii de proprietate intelectuală într-un mod similar cu ce a făcut Israelul în anii 90.
  5. Realizarea grabnică a unei infrastructuri de transport mărfuri și dezvoltarea terminalelor maritime și fluviale. Aici trebuie să apelăm la constructori care asigură viteză în execuție și raport bun preț/performanță indiferent dacă sunt autohtoni sau nu și de zona geografică din care vin.
  6. Prezența agresivă cu produse autohtone pe piețele mari ale lumii.

Punctele 2-6 sunt singurele pe care le-aș finanța din deficitul bugetar. Trebuie să înțelegem că suntem o țară cu o economie bazată preponderent pe lohn. Adică exportăm om-oră și importăm aproape orice, în special hrană. Este un moment bun să abandonăm treptat acestă construcție, încurajând fiscal producția de bunuri și servicii autohtone și descurajând lohn-ul. Lohn-ul este foarte volatil și odată cu avansul roboticii industriale și al inteligenței artificiale devine din ce în ce mai scump pentru companiile care utilizează forță de muncă umană ieftină. În 10-12 ani, vom vedea la pământ țările care au mizat pe lohn (cu excepția Chinei și Indiei care prin volumul uriaș de forță de muncă au făcut profituri foarte mari de pe urma ei și le-au investit cu cap). Eu nu vreau ca România să se numere printre ele. Anticipez că măsurile de mai sus pot inversa efectul de cădere în 5-6 ani. Altfel, Dumnezeu cu mila.”