Într-o postare pe pagina sa de Facebook, deputatul PNL Vaslui, Tudor Polak, a publicat o postare în care notează că ar trebui ca Ministerul Muncii să prelungească munca flexibilă până la finalul acestui an.
De asemenea, el mai spune că, potrivit declarațiilor ministrului Marius Budăi, ”statul nu va mai sprijini angajatorii ai căror angajați se află în şomaj tehnic, iar programul de muncă flexibilă (kurzarbeit) se va încheia în următoarele 3 luni”.
În urma citării spuselor ministrului Muncii, deputatul liberal scrie că ”raționamentul din spatele acestei decizii este imposibil de înțeles în contextul geo-politic actual şi al crizei energetice cu care ne confruntăm”.
”Munca flexibilă (kurzarbeit) a avut din 2020 încoace un impact extrem de pozitiv asupra pieței muncii din România și a salvat sute de mii de locuri de muncă. Retragerea sprijinului statului în acest moment tensionat este o măsură pe care noi nu o vom accepta”, notează acesta în mesajul de pe pagina de socializare.
Noi dificultăți pentru români
Tudor Polak mai notează ”putem anticipa cu toții că actuala criză energetică, dublată de situația politică din apropierea României, vor aduce dificultăți la nivelul lanțurilor de aprovizionare, iar Ministerul Muncii și Solidarității Sociale este dator să se asigure că cetățenii români vor avea un loc de muncă indiferent de situație”.
”Domnul ministru Marius Budăi are responsabilitatea de a sprijini piața muncii şi de a uşura povara pusă pe angajatori pentru o perioadă îndelungată, în care piața muncii a suferit schimbări substanțiale”, a mai scris acesta.
În plus, deputatul PNL spune că așteaptă ”ca în cel mult două săptămâni, Ministerul Muncii şi al Solidarității Sociale să inițieze un act normativ prin care munca flexibilă (kurzarbeit) să se prelungească până la finalul anului 2022, timp în care angajatorii români vor reuşi să se echilibreze financiar”.
”Dacă acest act normativ nu va apărea în timp util, ne vom ocupa de această situație în Parlament, în regim de prioritate”, a mai scris acesta, adăugând că ”ridicarea tării de alertă nu este echivalentul rezolvării tuturor problemelor românilor. Piața muncii este încă vulnerabilă în urma celor aproape doi ani de restricții, iar datoria noastră este să ne asigurăm că revenirea la normalitate se va face treptat, fără a împovăra suplimentar angajatorii şi angajații români”.