Deputatul PSD, Liviu Pleșoianu s-a dezlănțuit la adresa liberalului Rareș Bogdan pe pagina sa de Facebook, transmițându-i o întrebare, legată de relația României cu Germania.
„În 2013, la televizor, Rareș Bogdan era foarte revoltat că Germania nu îi plătește României datoria de 18 miliarde de euro.
În 2019, față în față, Rareș Bogdan îi strânge slugarnic mâna stăpânei din Germania, folosindu-și ambele mâini și plecându-și capul…
…Ești candidatul „number one” pe lista PNL pentru europarlamentare. A venit Merkel la Sibiu, în România. Aveai ocazia să-i ceri cele 18 miliarde de euro, pentru țara ta. …I-ai cerut!? Dar lui Manfred Weber, liderul PPE și candidatul tău pentru șefia Comisiei Europene, i-ai cerut cele 18 miliarde? Dar președintele tău, Klaus Werner Iohannis, le-a cerut? Ia spune, patriotule…”, a scris deputatul PSD.
Pleșoianu a publicat o postare a lui Rareș Bogdan din 2013 și imagini de la întâlnirea recentă a candidatului PNL cu cancelarul german”.