El a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că e nevoie de acest lucru, dată fiind creşterea nejustificată a preţului carburanţilor.
”Singura posibilitate care permite ca statul român să redevină acţionar majoritar la PETROM este începerea adunării de semnături pentru a iniţia un referendum.
Petrom nu urmăreşte decât profitul -lucru pentru care nu putem să-l acuzăm-, dar statul român nu mai are pârghii pentru susţinerea economiei”, a precizat deputatul PDL, în opinia căruia „preţurile la combustibil sunt nejustificat de mari”.
Adrian Gurzău atrage atenţia asupra faptului că un pericol şi mai mare decât scumpirea carburanţilor poate veni din scumpirea gazelor.
”Preţul la combustibil este o consecinţă după privatizare şi, dacă nu vom fi atenţi, vom fi foarte vulnerabili sau chiar mai vulnerabili decât cu combustibilii în domeniul gazelor, unde PETROM are peste 50% din producţia internă de gaze”, a menţionat deputatul PDL.
Sursa: Agerpres