Analiștii coordonați de expertul Henry Allen susțin că există un risc mai mare de 30% ca în următorul deceniu să se producă un alt dezastru, potrivit marketwatch.com

Conform analizei, experții de la Deutsche Bank spun că ne putem aștepta la o pandemie de gripă care ar putea să facă peste 2 milioane de victime. De asemenea, aceștia menționează și o posibilă erupție vulcanică catastrofală, o erupție solară sau un război mondial.

Riscurile unui dezastru major cresc cu peste 20 de procente

Raportul realizat de Deutsche Bank arată că, în cazul în care intervalul de timp ar fi majorat la 20 de ani, riscurile unui dezastru major cresc cu peste 20 de procente și ar ajunge la 56%.

Analiștii Deutsche Bank consideră riscul unei erupții solare este mai probabil decât cel al unui război mondial major, chiar dacă erupțiile solare sunt foarte rar discutate. Aceștia explică faptul că furtunile solare sunt periculoase deoarece pot afecta rețelele energetice și de telecomunicații, se precizează în raport.

Trebuie menționat că astfel de dezastre globale au un impact puternic asupra economiei iar analiștii nu au sugerat și o strategie de investiții alături de ceea ce au susținut.

Ultimul bilanț de infectări din România

Pandemia de coronavirus continuă să facă mari probleme în România. Cei de la Grupul de Comunicare Strategică au anunțat câte persoane au fost descoperite infectate în ultimele 24 de ore. Mai mult, a crescut și numărul celor care li-au pierdut viața din cauza COVID-19.

Un nou val de infectări în România

Până astăzi, 26 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 25.697 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.181 au fost declarate vindecate și externate.