Un nume nou își face loc printre centrele de înfrumusețare bucureștene: Profihairshop. Odată cu el face ochi și un model de business nou-nouț. Cei doi parteneri – sibienii Cristina Fleacă şi Klaus Reisenauer – au construit totul în jurul unui concept care nu mai există în ţară: o zonă de înfrumusețare, în care oferă servicii specifice, căreia i se adaugă un magazin care comercializează produse profesionale de îngrijire a părului. Învestiţia în cele 5 Profihairshop deschise, în Bucureşti (4) şi Sibiu (1), ajunge la un milion de euro.
Foarte probabil că cei doi antreprenori sibieni și-a făcut bine calculele: din ce în ce mai mulți clienți „doresc să folosească și acasă produsele profesionale cu care li se aranjează părul la salon, dar în același timp vor să beneficieze și de prețuri competitive, similare cu cele ale produselor din marile rețele comerciale”, a observat Cristina Fleacă, Managing Partner Profihairshop. „Iar noi tocmai acest lucru îl aducem pe piață. În plus, avem personal specializat, cu background în industria de îngrijire profesională, care consiliază toți clienții în alegerea celor mai potrivite produse, conform bugetului și nevoilor individuale de îngrijire a părului”, continuă ea. Zilnic, 70-80 de clienți trec pagul unităţilor Profihairshop.
Clienții vizați? Atât cumpărătorii individuali, cât și saloanele de coafură. De altfel, startul afacerii, în 2009, deci în vremuri de criză, în Sibiu, a fost un depozit en-gros care avea ca obiect de activitate distribuția de articole pentru saloanele de coafură (de la Wella, L’Oreal, Joico, Schwarzkopf, Pur, Cameo, SP, Matrix, Goldwell, etc). Anul acesta , Profihairshop a intrat şi pe segmentul de retail. Deja, media lunară a vânzărilor într-o unitate Profihairshop a ajuns la 20.000 de euro.
Pentru 2013, proprietarii firmei speră la o cifră de afaceri „cel puțin egală cu valoarea investiției”, contribuţia retailului urmând să ajungă la 75% din total.
„Beneficiem de expertiză în alegerea locațiilor comerciale cu trafic ridicat, avem expertiză în negocierea contractelor, cunoaștem caracteristicile pieței de retail și, cel mai important, știm ceea ce își doresc consumatorii. La toate acestea, am adăugat un model de business de inspirație vestică, pe care l-am studiat în ultimii ani tocmai pentru a identifica modalități de adaptare la piața din România”, precizează Klaus Reisenauer, Managing Partner Profihairshop, care estimează industria de profil la 20-30 de milioane de euro.
Ca o paranteză, Klaus Reisenauer nu este străin de real-estate-ul românesc. Mai întâi, a făcut consultanţă şi dezvoltare imobiliară în Germania timp de nouă ani. În 2002, a venit în România – împreună cu partenerul său Kurt Wagner – pentru a construi reţeaua retailerului german Kaufland. În ultimii patru ani, cei doi saşi din Sibiu au continuat, prin intermediul firmei Oasis Retail Development&Consulting, să deschidă centre comerciale în orașe mici, sub brandurile Prima Shopping Center și Family Center. Rețeta lor? Locații foarte bune, situate în centrele orașelor, și retaileri germani de tip discount gen Kaufland (alimente), Takko (haine), Deichmann (încălțăminte), DM Drogerie (farmacii) pe post de ancore. În 2009, în plină criză, cei doi saşi au mai investit într-un business pe plan local: Pasha Kebap (o rețea de șaormerii).