Un director de spital, acuzat după un eveniment tragic
Este vorba despre directorul spitalului public Salt din Iordania. Decizia a fost luată după ce sâmbătă, 13 martie, şapte pacienţi aflaţi la terapie intensivă au murit din cauza lipsei de oxigen, conform afp.com
Acesta și încă patru directori adjuncţi au fost acuzaţi de „cauzarea morţii” şi reţinuţi timp de o săptămână, în aşteptarea rezultatelor anchetei, arată sursa menționată.
Decizia arestării a fost luată în scopul anchetei
Procurorul public din Amman, Hassan Abdallat, a declarat într-un comunicat că decizia arestării a fost luată în scopul anchetei şi pentru a determina responsabilităţile. În afară de director, Abdul Razzaq Al-Khashman, au mai fost reţinuţi adjunctul pentru aprovizionarea cu oxigen, adjunctul pentru afaceri medicale, adjunctul pentru afaceri administrative şi ofiţerul logistic din spital.
Cele şapte decese au stârnit mari emoţii în ţară şi furia regelui Abdullah al II-lea, în plină reapariţie a epidemiei de coronavirus. Regele s-a deplasat sâmbătă la spital, situat la 30 km de capitală. Potrivit imaginilor difuzate la televizor, acesta i-a cerut directorului spitalului să demisioneze după ce şi-a exprimat nemulţumirea.
Potrivit ministrului sănătăţii, Nazir Obeidat, care şi-a dat demisia imediat după incident, a avut loc o întrerupere în aprovizionarea cu oxigen timp de aproape o oră în spital, ceea ce ”probabil a dus probabil la moartea” pacienţilor, patru bărbaţi şi trei femei cu vârste de peste 40 de ani.
Obeidat a fost înlocuit de ministrul de interne, generalul Mazen Al-Faraya, în aşteptarea numirii unui nou titular, potrivit unui comunicat al palatului regal.
O şedinţă extraordinară a camerelor parlamentului urmează să aibă loc duminică, potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Abdelmoneim Saleh.
„În aceste momente dificile, instituţiile nu pot tolera neglijenţa şi erorile, în special în tratamentul oferit în spitale”, a spus el.
Sute de oameni, inclusiv familiile victimelor, au manifestat sâmbătă în faţa spitalului Salt, unde sunt trataţi 150 de pacienţi cu COVID-19. Iordania, o ţară de 10 milioane de oameni, care şi-a lansat campania de vaccinare în ianuarie, a înregistrat peste 464.000 de cazuri de infecţie cu coronavirus şi peste 5.200 de decese.
Tragedia din România
După tragicul eveniment de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, procurorii şi poliţiştii criminalişti au terminat luna trecută cercetarea la faţa locului, iar în cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize tehnice de către INCD INSEMEX Petroşani, în vederea stabilirii cauzelor incendiului.
„Până la acest moment, în cauză au fost audiate 33 de persoane, respectiv cadre medicale, personal administrativ, agenţi de poliţie care au participat la intervenţia iniţială, precum şi rude ale victimelor.
Totodată, în cauză au fost ridicate dispozitivele de stocare a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere şi s-a dispus efectuarea unor percheziţii informatice asupra acestora, cu autorizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 2”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în acel moment.